A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
Daca nu gresesc Budescu (si CNIR) au negociat cu Consitrans in primavara si au ajuns la o intelegere prin mai. In mai s-au apucat de treaba, in iunie inca un pic si iar s-a fâsâit.
Clar, global vazand e exclus ca o firma care vrea profit, sa faca treaba pe pierdere in mod constient. Never. O lalaie, pentru ca nu vor ei sa vina cu rezilierea. Ar fi motiv de excludere la alte oferte. Deci nu o sa o faca niciodata.
Singura cale de iesire este rezilierea ceruta de CNIR sau la intelegere, cu amendamentul ca pe ciotul DN1-A3 Rasnov (4km) au terminat forajele si s-ar putea incerca o intelegere cu ei sa predea partea asta contra unei depagubiri pentru rezilierea restului (adica partea asta sa nu fie reziliata). Si atunci sa avem imediat ciotul acela, sa-i dam drumul la executie.
-
@vancouver Dar forajele facute pana acum in contract sunt alea mai usoare, acolo s-au consumat banii, au ramas alea de mai la munte, care costa si mai mult, de asta se codeste Consitrans. Cand a trecut contractul de la CNAIR la CNIR banii erau consumati in marea lor majoritate, desi nu se facuse decat o mica parte din ceea ce este in contract ca ml de foraje.
-
AUTOSTRADA A7 Bacău - Pașcani | LOT 3 Mircești- Pașcani 17.09.2026 | Maraton 16
-
Confirmă filmarea de acum câteva zile: pe prima parte a traseului continuă lucrul la structuri, ceea ce e îmbucurător.
Și mobilizarea mi s-a părut ceva mai mare decât până acum.
Cred că e posibil ca, până la sfârșitul anului, să ajungem undeva în jur de 70%. -
-
Graba strică treaba?
-
@TrafficRanger Dacă Erbașu are dreptate și vine cu o ofertă mai bună, atunci să câștige ei.
Cred că situația financiară se va deteriora de anul viitor, așa că oricum nu cred că vor fi bani pentru toate proiectele.Sunt absolut de acord cu @vancouver : va trebui să tragem linie și să stabilim clar ordinea priorităților.
Ce am văzut în ultimii trei ani nu cred că se va mai repeta prea curând.
Unele proiecte vor merge mai repede, altele vor intra în conservare și vor accelera din nou când se vom găsi bani. -
Cred că situația financiară se va deteriora de anul viitor, așa că oricum nu cred că vor fi bani pentru toate proiectele
Nu are de ce să se deterioreze. Dacă facem abstracție de context internațional și deteriorare dun cauze politice interne.
PNRR-ul s-a terminat. Și în felul acesta scade presiunea pe buget. Celelalte sunt prinse pe programe europene "clasice" . Deci un calendar mai predictibil , și fără heirupuri . Trebuie să rămână constantă voința politică. Și monitorizarea , și voința de soluționare rapidă(dacă apar probleme) , ptr sectoarele în lucru. Avem câteva sectoare dificile(nu doar tehnic , eu am opinia mea , legat de sectoarele montane ). Multe din cele menționate a fi începute , care au calendar de începere , vor demara cu etape ce nu se suprapun. Exemplul DEX Focșani-Brăila. E împărțit pe loturi extrem de lungi. E același constructor. Permite o abordare , de genul , pregătire a terenului , pe aproape toată lungimea. Ulterior , lucru la structuri pe toată lungimea.
Oricum , ce vreau să spun , e că dacă există voință , e asumibil să putem avea în jur de 100 km anual. Cu mici vârfuri în anumiți ani. Sau scăderi. Să continuăm cu un ritm de 200-250 ca obiectiv ..poate nu. Decât cu efort. Dar 100-150 da.
-
-
-
-
-
-
Nu are de ce să se deterioreze. Dacă facem abstracție de context internațional și deteriorare dun cauze politice interne.
Noi suntem extraordinar de dependenți de exterior, cu o economie foarte fragilă, deci nu avem cum să facem abstracție de contextul internațional.
Despre o viziune economică pe termen mediu și lung nici nu cred că are sens să începem discuția.În rest, de acord cu tine: România nu are neapărat nevoie de o medie de peste 200 km pe an și nici nu cred că poate susține financiar un asemenea ritm.
Undeva la 100–150 km pe an ar fi foarte bine.
Problema e să nu uităm că, în mulți dintre anii în care am fost în UE, am construit 40, 50 sau 60 km. Important este să nu ne întoarcem acolo. -
Ca volum de structuri, ordinea nodurilor ar fi asta:
- Filipești
- Roman Sud, Roman Nord
- Săbăoani, Roman Vest.
Nu știu care sunt planurile UMB, dar eu aș pune Filipești pe ultima prioritate.
Ca lungime totală de structuri, e aproximativ cât Roman Sud + Roman Vest + Roman Nord la un loc.
Au de construit totuși 5 noduri, 6 dacă mai adăugăm și bucata din lotul 3 până la Mogoșești-Siret. Și mai avem doar 3 luni din anul ăsta. -
@mike_us ar fi foarte bine daca am putea duce 150 de kilometri pe an, ma gandesc totusi la situatia unde A8 si A13 vor ramane cu finantare, atunci 60 de kilometri de autostrada de munte pe an e minimul acceptat.
-
nu vreau sa fiu carcotas, dar cred ca s-a cam terminat cu autostrazile pe moment (pe unde inca nu sunt santiere). tot ce e 100% pe imprumut cred ca se va termina undeva precum in epoca Bechtel (aici zic A8) si vor mai merge din inertie 2-3 ani pe unde statul mai gaseste 3 bani de cofinantare la fondurile gratuite, gen VO.
altfel nu prea vad ca cine va veni la putere sa aibe atata vointa sa taie din cheltuielile statului si sa faca rost de bani de autostrazi...cand lumea va fi in strada. cele 12miliarde euro dobanzi ce trebuie platiti anual...vor fi un bolovan prea mare sa mai ia masa suplimentara.
crunt,sper sa ma insel din toata inima dar asa vad eu azi treburile.
Hello! It looks like you're interested in this conversation, but you don't have an account yet.
Getting fed up of having to scroll through the same posts each visit? When you register for an account, you'll always come back to exactly where you were before, and choose to be notified of new replies (either via email, or push notification). You'll also be able to save bookmarks and upvote posts to show your appreciation to other community members.
With your input, this post could be even better 💗
Înregistrare Autentificare