A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
-
@SwatKat Asta e efectul unui „safe space”: într-un mediu în care nimeni nu te contrazice și toți au aceeași părere se poate ajunge ușor la aberații.
Iar cei care stau prea mult într-un astfel de mediu ajung să-și susțină ideile repetând aceleași șabloane, în loc să le argumenteze.O firmă care facturează 5–7 miliarde de lei pe an — iar pentru 2026 asta era cifra până în jur de 20 iulie, când am făcut ultimul snapshot din Rogop — și lucrează simultan pe A0, A1, A3 și A7 nu poate funcționa fără un management competent.
Altfel ar fi un haos greu de imaginat și nu ar mai apărea rezultatele pe care le vedem.
-
Și hai să pun și Bacău–Pașcani, Loturile 1 și 2.
Să nu uităm că valorile de licitație sunt fără TVA, în timp ce facturile includ TVA. Pentru ajustări nu am surse suficient de credibile ca să le includ.
Dar chiar și așa se vede că s-a plătit cam jumătate.
Cred că în septembrie, când se trage linia, UMB va avea din nou foarte mulți bani de recuperat: vreo 200–300 de milioane pe Răcăciuni–Bacău, plus alte câteva sute de milioane pe Bacău–Pașcani 1 și 2.Cel puțin BP1 cred că va trece de 80% fizic până la începutul lui septembrie.

-
-
-
-
-
@mihai Nu puteau fi toate astea constatate la recepție?
Teoretic, atunci există oameni care inspectează lotul și mă gândesc că sunt profesioniști, cu o săptămână la dispoziție să se uite atent la toate detaliile. -
Câștigător desemnat pentru concesionarea primelor două benzinării pe Autostrada Moldovei (#A7)!Cele două spații de servicii vor fi amenajate pe ambele sensuri ale A7, în zona localității Valea Râmnicului (km 91).
Durata contractului de concesiune este de 20 de ani, iar după semnarea contractului, ofertantul desemnat câștigător (MOL România Petroleum Products SRL) trebuie să proiecteze, să amenajeze, să opereze și să întrețină aceste spații.
Dotările obligatorii pe care fiecare spațiu trebuie să le ofere sunt:
- parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare,
- toalete publice,
- dușuri,
- stații de distribuție carburanți,
- spații comerciale,
- snack bar,
- stații pentru reîncărcarea vehiculelor electrice (cel puțin 4 puncte de reîncărcare pentru fiecare spațiu).
Contractul de concesiune va putea fi semnat după expirarea perioadei legale de depunere a contestațiilor, respectiv după soluționarea eventualelor contestații.
De la domnul Pistol
-
-
^^ Acum ca ne-am lamurit cu Cleja, iar Filipesti mai are putin si e complet turnat, propun sa incepem "pariurile" pentru podul peste Moldova:
- "Nicio sansa sa fie finalizat in 2026"
- "Se va deschide pe un singur fir"
- "Se va deschide fara sectiunea metalica centrala. Va fi transbordare cu bacul"
-
@mihai au facut Cleja la gata in 3 luni si nu termina de turnat 4 pile? Cu tablier in santier si inceput a fi ansamblat. Sa fim seriosi.
Întrebarea poate fi: este in trafic Sabaoani inainte de Craciun? -
@Azzl eu unul n-am niciun dubiu ca podul A7 peste Moldova va fi gata pana la final de Octombrie anul acesta. Ziceam doar ca, fiind ultima structura mare pe care UMB o are de ridicat pe A7 pana la Pascani, e pacat sa nu ne distram cu ce "estimari" stau la colt sa fie lansate despre acest pod.
Cat priveste intrebarea cu Sabaoani, in opinia mea, da, clar A7 se finalizeaza in 2026 pana la Sabaoani. Singura mea intrebare este daca se deschide si Sabaoani - Mogosesti? Nu era in plan, dar in teren asa arata.
-
@mihai in cazul asta bun banii pe 3. Trecem inot. :)
-
@mihai
Cred ca problema se pune altfel: il termina pana la 1 Oct sau nu ? Sau: la 1 sept avem tablierul metalic gata de ridicat? -
@mihai Varianta 4: La ce seceta e s-a decis să se reducă bugetul și sa se faca nod în albia râului.
-
Iar nu respecta timpii tehnologici si nici agrementul la hidroizolatie. /s
-
@SwatKat
V-am spus eu, dar voi nu, Batman, Batman! /s -
-
Un video cu reparatiile de pe lotul NUROL
Hello! It looks like you're interested in this conversation, but you don't have an account yet.
Getting fed up of having to scroll through the same posts each visit? When you register for an account, you'll always come back to exactly where you were before, and choose to be notified of new replies (either via email, or push notification). You'll also be able to save bookmarks and upvote posts to show your appreciation to other community members.
With your input, this post could be even better 💗
Înregistrare Autentificare