@Azzl Am înțeles acum. Mulțumesc! Am crezut că tu consideri așa, scuze pentru asta. Da, din păcate, am auzit despre discuțiile acelea. Din fericire, factorii decizionali din țară nu ascultă de ei. Și sper că nici nu o vor face.
Mesaje
-
RE: Cârcoteala de pe drum
-
RE: Cârcoteala de pe drum
@Azzl nu vi se pare normal lobby-ul moldovenilor în condițiile în care Muntenia și Ardealul au fiecare peste 500 km de autostrăzi și DEx, iar Moldova 25 km? Cum poate considera cineva, în acest caz, că e o prea mare concentrare asupra Moldovei? Dacă așa stau lucrurile, să nu vă mirați dacă apar chiar și idei secesioniste în mintea unora. Ori dezvoltăm țara uniform, ori pe unii îi considerăm cetățeni de rang secundar.
-
RE: Cârcoteala de pe drum
De vreo 2 luni, citesc în principal acest forum tocmai pentru că mi s-a părut că aici găsesc mai multă echidistanță, după ce ani de zile m-am informat din altă parte. De asemenea, am apreciat și tonul mai constructiv, așezat și neisteric de aici. Îmi pare rău acum că și aici se ajunge la discuții de genul. Dacă pot să îndrăznesc, credeți că discuția poate fi mutată în altă parte, vă rog?
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
Am făcut de câteva ori A7 pe Buzău - Focșani și invers. Da, există o trambulină destul de urâtă peste DJ220 pe secțiunea Buzău - Rm. Sărat. A mai fost una la Mândrești (VN), dar rezolvată între timp. Dar de aici până la a susține că ”deja sunt o grămadă de probleme cu trambulinele de pe Buzău Focșani” e cale cam lungă și consider că este o părere exagerată.
-
RE: Cârcoteala de pe drum
@Adrianb1, înțeleg argumentele tale și sunt de acord că dacă era îndreptată autostrada spre est, putea fi o opțiune bună. Planul inițial era să fie îndreptată spre vest și adevărul e că ar fi trecut fix prin oraș și printr-o zonă locuită tot mai mult.
Legat de case, situația în zona Focșani Nord / Petrești nu a fost chiar așa. În acea zonă au început să apară case începând cu anul 2012, perioadă în care autostrada A7 era doar un vis, nici măcar o speranță. În exemplul tău, aeroportul era acolo de 100 de ani și casele s-au construit ulterior. În cazul nostru, casele și blocurile au venit cu 5-10 ani înaintea autostrăzii.
Înțeleg de asemenea că s-a lucrat pe un proiect vechi și neactualizat (a fost FIDIC roșu dacă nu mă înșel). Asta a ajutat la construirea mult mai rapidă a autostrăzii, dar a dus și la situații în care într-o anumită zonă nu au pus panouri fonoabsorbante pentru că în baza proiectului din 2000 toamna acolo nu era nimic construit, pe când realitatea din teren e diferită.
Oricum, faptul e consumat. Am înțeles că problema cu panourile fonoabsorbante va fi rezolvată în viitor, dar nu mâine sau poimâine.
Și poate fi și o ocazie pentru autorități să actualizeze din vechile proiecte ale viitoarelor autostrăzi din timp ca să nu se ajungă iar la astfel de situații. Doar că cel mai probabil costă și nu știu dacă sunt dispuși la costuri suplimentare.
-
RE: Cârcoteala de pe drum
@MihaiD În zona propusă inițial pentru traseu, adică o linie mai dreaptă ca să mă exprim direct, sunt deja case construite. Nu știu câtor dintre voi v-ar plăcea să treacă autostrada pe lângă casa voastră și să auziți zgomot de trafic continuu. Mă uit și la zona Focșani Nord și Petrești și oricât de frumoase sunt blocurile recente sau vilele de pe acolo, nu mi-ar plăcea să stau în vreuna din ele cu zgomotul de la traficul autostrăzii lângă mine.
Pentru majoritatea dintre voi care nu locuiți în zonă, bucla vi se pare o risipă. Pentru mulți localnici bucla înseamnă liniște.
-
RE: Cârcoteala de pe drum
@Andulii a spus:
Aberant e cand proiectantii trebuie sa includa parerile "politicului" ca la bucla de la focsani, iar pentru respectarea normativelor o sa le multumim multi ani dupa pentru lipsa de incidente.
@Andulii - legat de bucla de la Focșani, în zona mult blamată pe unde trebuia să treacă autostrada mai drept au apărut deja case, depozite și ceva business-uri. Spre capătul lotului 4 Buzău - Focșani e deja plin de case și blocuri noi. Acolo este adevărat că autostrada trece aproape de ele și nu au putut evita asta. De asemenea, în partea stângă a buclei cum te uiți pe hartă este un teren extravilan al Focșaniului care, conform primarului, ar urma să devină parc.
În fine, nu spun că nu au fost interese, dar cred că mare parte din populația locală este mulțumită cu bucla, mai ales că în zona Focșani Nord - Petrești deja au fost reclamații de la localnici din cauza zgomotului produs de autostradă. Motivul? În zona locuințelor lor nu există panouri fonoabsorbante. De ce? Pentru că autostrada s-a construit în baza unui proiect vechi și atunci acolo era doar câmp gol. Între timp, au apărut vile și blocuri noi.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@SwatKat - cică mai trebuie făcute niște intrări/drumuri pentru riverani. Posibil că proiectul era vechi și nu au fost incluse aceste intrări. Doar că nu știu de ce le tot amână. Focșaniul are mare nevoie de centura aia ca să deblocheze zona nordică a orașului și să fie accesul mai ușor spre munte / Târgu Secuiesc / Brașov.