A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
@NaumelGheorghiu foarte bun articolul. Deci in 2025 nu mai erau bani pentru A7. Asta pentru toti cei care o tin langa cu "termenul contractual era octombrie 2025".
Realitatea acestor contracte este ca indiferent ce spune contractul si ce surse de finantare stim noi ca exista, realitatea este ca totul e dictat de Ministerul de Finante si de modul in care se face gestiunea bugetara, care permite sau nu efectuarea de plati. Si ca asa cum s-a spus de multe ori, desi contractul este in derulare, Ministerul Finantelor poate pune pauza constructiei, ceea ce s-a si intamplat deja de multe ori, bune exemple fiind A7, A8 si DX16.
Eu am publicat anul trecut, lună de lună, procentele din CESTRIN.
Nici procentele din CESTRIN, nici plățile din ROGOP nu arătau că finanțarea ținea pasul cu progresul din teren.„Societatea civilă”, prin Ionuț, încerca să explice diferențe de 20–25% prin comparații de genul: „și pe alte proiecte sunt 15%”. Dar între 15% și 25% e o diferență foarte mare.
Ulterior diferența a ajuns spre 40%. Asta face și mai greu de susținut ideea că era doar o variație normală între progres și plăți.
Dacă ai avea o firmă și ai încasa mult mai puțin decât ai executat, ai mai angaja oameni? Ai mai crește capacitatea?Apoi a apărut imediat mesajul: „toate facturile sunt plătite în ROGOP”.Am explicat și anul trecut că afirmația asta, luată singură, spune foarte puțin.
Poți avea toate facturile introduse plătite, dar dacă durează 2–3 luni până când poți emite și introduce factura, problema de cash-flow rămâne.
Motive pot fi mai multe: încărcarea cu TVA, teama de a nu supăra beneficiarul când știi că nu are bani sau firme de supervizare mai catolice decât papa ...Ce mi s-a părut și mai suspect a fost că, dintr-odată, foarte mulți oameni au început să repete exact aceeași idee, aproape cu aceeași formulare, la fiecare filmare.
În opinia mea, asta a semănat mai degrabă cu o operațiune coordonată de propagare a unei narațiuni decât cu o reacție spontană a publicului. -
Văd că cei 395 mil. lei facturați de SAPE pe 24 august pentru Bacău–Pașcani au fost deja plătiți ieri. Foarte repede.
Probabil și datorită PNRR, pentru că trebuie certificate toate lucrările executate pe Bacău–Pașcani până la sfârșitul lui august.Au mai rămas 427 mil. lei facturați de UMB, tot la sfârșitul lui august, pentru Focșani–Bacău, plus încă aproximativ 200 mil. lei pentru A1, tot facturați în august.
-
Bacău Nord, 4 septembrie 2026 - ora 16
Marcajele par aproape finalizate pe corpul autostrăzii.
Pe bretele avem ultimul strat de asfalt și au început și marcajele. Nu par să mai fie departe de final.Predicția mea a fost sâmbătă–luni. Poate am fost prea optimist cu 1–2 zile?
Luni după-amiază se împlinește exact o săptămână de lucru de la inaugurarea centurii.
Vedem luni sau marți dacă am fost mai aproape de o săptămână sau de „câteva săptămâni”, cum spun experții. -
@SwatKat Nu te supăra , la cum arată banda 1 mai putin pe a7 e adevarat, mai bine 130 si intepenesti pe 2. Ca pe 1 rupi si masina si pe tine.
-
-
@ncb Meserie!
-
Stefan Etves anunță pe Facebook faptul că centura Bacău se deschide integral astăzi la ora 18.
-
-
Asadar au fost fix 5 zile intre deschiderea Adjud - Bacau si redeschiderea integrala a Centurii Bacau. Nicidecum "multele sapatamani" anuntate de "specialisti"
Recunosc ca am fost optimist cu estimarea ca va fi gata maxim marti, mizand pe mentinerea ritmului de la Adjud - Bacau si de la nodul Bacau Sud. Dar n-am niciun regret ca m-am inselat

-
@ncb Arată bine până la Mogoșești
-
@ncb foarte interesanta filmarea pana la Mogosesti.
Pana acum credeam ca de-abia urmeaza forarea pilotilor de la pasaje. Si chiar ma miram ca nu apar forezele in zona sa inceapa excavatiile pentru piloti. Dar iata ca la minutul 00:16 din filmare se vede ca la subtraversarea DJ208 pe sub A7 pilotii forati erau demult armati si betonati, fiind doar ingropati.
Daca situatia e similara si la celelalte pasaje pana la Mogosesti, atunci inseamna ca lucrarile pe Sabaoani - Mogosesti sunt mult mai avansate si exista o sansa reala de deschidere pana la Mogosesti in 2026.
-
Stefan Etves anunță pe Facebook faptul că centura Bacău se deschide integral astăzi la ora 18.
Și aici aceeași posibilă deschidere:
https://adevarul.ro/stiri-locale/bacau/centura-bacaului-ar-putea-fi-deschisa-integral-2554284.html -
Conform raportarii de pe waze se pare ca nu s-a deschis de astazi de la ora 18.00.
-
@cipdm mai baga o fisa
-
-
@spyros.manias Sa inteleg ca s-a deschis ?
-
Se pare ca se va deschide cu o mica intarziere.
-
Probabil va fi luni sau marți.
Hello! It looks like you're interested in this conversation, but you don't have an account yet.
Getting fed up of having to scroll through the same posts each visit? When you register for an account, you'll always come back to exactly where you were before, and choose to be notified of new replies (either via email, or push notification). You'll also be able to save bookmarks and upvote posts to show your appreciation to other community members.
With your input, this post could be even better 💗
Înregistrare Autentificare