A6, DEx12 autostrăzi și drumuri express Oltenia
-
@PaulS Citisem undeva ca aceasta ultima portiune a primic AC mai tarziu decat Colonesti -Albota sau ceva de genul. Am retinut gresit?
-
@snake69fast Da asa e.
-
@snake69fast
Anul trecut am citit niște declarații în care se spunea că nodul cu A1 a necesitat reproiectare, iar asta a dus la modificarea datei de finalizare (se menționau, parcă, și zile în care nu s-a putut lucra din cauza vremii).
Pe site-ul CESTRIN apare de luni bune aceeași informație: finalizare în trimestrul IV 2025.
Dacă asta este realitatea (și nu cred că informațiile de pe CESTRIN sunt false), atunci asistăm la un fake news — o întârziere inventată.
Nu e prima dată când PUM calculează data de finalizare = data semnării + termenul de proiectare + termenul de execuție, ceea ce nu e corect.@vancouver , @mihai — știți voi situația mai în detaliu? Chiar ar fi interesant de aflat care e adevărul. Greșesc eu aici?
-
Da, ai dreptate. Există extensii de termen din diverse motive pentru care nu răspunde constructorul. Pentru a putea da în UMB unii se prefac ca nu există aceste prelungiri sau le menționează doar în treacăt, sugerând ca sunt date “în cârdășie “ cu constructorul. O acuzație gravă dacă e să o luăm în serios, pentru ca presupune ca a curs mită undeva. Dar pentru care nu există nici o dovada. Când o să apară dovadă, voi fi primul care voi cere condamnarea penală o făptașilor . Până atunci este o acuzație gratuită, chiar defăimătoare și cred ca UMB poate să ceară și daune pentru așa ceva.
În plus creează în societate un sentiment ca nimic nu funcționează în țara asta, nu există firme serioase iar autoritățile nu mai vorbim. Ceea ce duce la nemulțumire în rândul maselor, în final la dorința de a schimba actualul sistem, poate chiar cu ceva de mâna forte, pentru ca, nu-i așa: nu se mai poate!
Când de fapt suntem în de departe cea mai prolifică perioadă a României din absolut toate punctele de vedere, inclusiv la construcția de autostrăzi și drumuri de orice fel. Cu sume fabuloase cheltuite, care acum 20-30 de ani erau de neimaginat.
În loc să vorbim de miracolul economic romanesc și să ne mândrim cu asta precum nemtii in anii 1950-1970, când au crescut așa ca noi acum, noi ne denigram tara, firmele, oamenii din ministere și instituții …
-
Cestrin
Filiasi-Severin
STUDIUL TOPOGRAFIC: A FOST FINALIZAT SI SE ASTEAPTA COTELE REPERILOR DE NIVELMENT DE LA ISPCF PERNTRU VERIFICAREA MASURATORILOR
STUDIUL ARHEOLOGIC: SE AFLA IN CURS DE ACTUALIZARE INVESTIGATII ARHEOLOGICE IN CONFORMITATE CU MODIDIFCAREA DE TRASEU DIN ZONA COMUNEI SIMIAN.
STUDIUL GEOTEHNIC: TEMA DE PROIECTARE PRIVIN INVESTIGATIILE GEOTEHNICE SE VA VA REVIZUI SI SE VA TRANSMITE CATRE BENEFICIAR DUPA FINALIZAREA RIDICARILOR TOPOGRAFICE.Severin- Domasnea
IN PERIOADA 09.06.2- - 16.06.2025 A AVUT LOC ETAPA DE MONITORIZARE A BIODIVERSITATII PENTRU LUNA iUNIE A ANULUI 2025.
SE LUCREAZA LA INTOCMIREA MEMORIULUI DE MEDIU. A FOST EMISA DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE.
STUDIUL TOPOGRAFIC: A FOST FINALIZAT SI SE AFLA IN ANALIZA LA CNAIR
STUDIUL ARHEOLOGIC: A FOST APROBATA TEMA DE PROIECTARE ARHEOLOGICA. SE LUCREAZA LA DEFINITIVAREA SOLUTIILOR TEHNICE PENTRU EVITAREA ZONELOR DE PROTECTIE A SITURILOR ARHEOLOGICE DIN ZONA MEHADIA.
STUDIUL GEOTEHNIC: SE ASTEAPTA TRANSMITEREA DE CATRE PRESTATOR A TEMEI DE PROIECTARE GEOTEHNICA . -
Severin- Domasnea
sa nu uitam ca traficul majoritar pe Severin Domasnea vine de la Calafat, nu numai de la Craiova.
-
Conexiunea drumului expres Craiova – Pitești cu A1 (București – Pitești) a fost realizată!
De acum se circulă în regim de drum de mare viteză între Craiova și Constanța (DEx12 – A1 – A0 Sud – A2 – A4).
-
-
-
Odată cu această deschidere, avem 54 de kilometri de autostradă și drum expres deschiși în 2025.
-
^ Deschiși !
-
-
Drumul Expres DEx12, Nod Rutier A1 - Nod Rutier Podu Brosteni | - 02.08.2025
ADonde Next
-
ANUNȚ PUBLIC
️
️
️
PRIMĂRIA COMUNEI ȘIMIAN, cu sediul în Comuna Șimian, anunță proprietarii terenurilor afectate de obiectivul de investitii ,,Drum de legatura intre Drumul Euro Trans (DN56A) și viitorul drum de mare viteza - Drobeta Turnu Severin Filiasi,, (CENTURA OCOLITOARE ȘIMIAN), că, in perioada urmatoare se vor efectua investigatiile geotehnice de teren - cartarea geomorfologică și foraje geotehnice executate mecanizat, conform traseului din planul atasat.
Pentru mai multe detalii puteti suna la numarul de telefon 0252/338693 sau e-mail: clsimianmh@gmail.com.Conducerea Primariei
-
-
250 muncitori pe tot lotul.
Filmare si din drona a tunelului si unde o sa fie portalurile. Domnul „luminat” avea impresia că într-o lună e gata tot tunelul -
@chapo a spus în A6, DEx12 autostrăzi și drumuri express Oltenia:
Cestrin
Filiasi-Severin
STUDIUL TOPOGRAFIC: A FOST FINALIZAT SI SE ASTEAPTA COTELE REPERILOR DE NIVELMENT DE LA ISPCF PERNTRU VERIFICAREA MASURATORILOR
STUDIUL ARHEOLOGIC: SE AFLA IN CURS DE ACTUALIZARE INVESTIGATII ARHEOLOGICE IN CONFORMITATE CU MODIDIFCAREA DE TRASEU DIN ZONA COMUNEI SIMIAN.
STUDIUL GEOTEHNIC: TEMA DE PROIECTARE PRIVIN INVESTIGATIILE GEOTEHNICE SE VA VA REVIZUI SI SE VA TRANSMITE CATRE BENEFICIAR DUPA FINALIZAREA RIDICARILOR TOPOGRAFICE.Severin- Domasnea
IN PERIOADA 09.06.2- - 16.06.2025 A AVUT LOC ETAPA DE MONITORIZARE A BIODIVERSITATII PENTRU LUNA iUNIE A ANULUI 2025.
SE LUCREAZA LA INTOCMIREA MEMORIULUI DE MEDIU. A FOST EMISA DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE.
STUDIUL TOPOGRAFIC: A FOST FINALIZAT SI SE AFLA IN ANALIZA LA CNAIR
STUDIUL ARHEOLOGIC: A FOST APROBATA TEMA DE PROIECTARE ARHEOLOGICA. SE LUCREAZA LA DEFINITIVAREA SOLUTIILOR TEHNICE PENTRU EVITAREA ZONELOR DE PROTECTIE A SITURILOR ARHEOLOGICE DIN ZONA MEHADIA.
STUDIUL GEOTEHNIC: SE ASTEAPTA TRANSMITEREA DE CATRE PRESTATOR A TEMEI DE PROIECTARE GEOTEHNICA .I-am rugat pe cei de la cnair sa imi dea traseul modificat si totodata tot traseul de la filiasi la caransebes. Le-a luat 2 saptamani sa ma trimita sa imi clatesc ochii pe harta cestrin ca cica gasesc acolo ce imi trebuie.
Ma dezamageste atitudinea asta a autoritatilor care nu dau 2 bani pe transparenta, atat de greu era sa lipeasca 3 documente pdf pe mail?
Iar cestrin e bun de aruncat la gunoi in privinta traseelor, acea harta e buna doar pentru noutati care sunt incomplete si vin foarte rar, ati vazut ca in mesajele de la ei primesc mai multe informatii decat pun ei pe cestrin. -
DN 6 este complet blocat de cateva ore, cine are drum sa amane.
De la Caransebes pana pe centura Severinului. 1 accident la Armenis 1 la Orsova, din pacate ambele incidente soldate cu morti…
-
DN6 va lua locul faimosului E85 la capitolul morti pe soselele din Romania.
Dupa cum vedem, autostrazile reusesc sa scada numarul evenimentelor rutiere soldate cu morti, dar cresterea traficului, inerenta odata cu trecerea timpului, face ca anumite segmente "cuminti" sa devina capcane mortale. -
Informatii iimportante de pe CESTRIN
Bucuresti Alexandria
IN DATA DE 01.04.2025 A FOST APROBAT STUDIUL GEOTEHNIC FINAL
IN DATA DE 17.04.2025 A FOST APROBATA DOCUMENTATIA PENTRU OCUPARI TERENURI
IN CURS DE ANALIZA SI FINALIZARE DOCUMENTATIA DE MEDIU, RESPECTIV OBTINERE ACORD DE MEDIU
IN DATA DE 08.04.2025 PRESTATORUL A TRANSMIS DOCUMENTATIA STUDIUL DE FEZABILITATE SPRE ANALIZA.
DOCUMENTATIA PRIVIND STUDIUL DE FEZABILITATE ESTE IN CURS DE ANALIZA.Filiasi Severin:
A FOST APROBATA TEMA DE PROIECTARE PENTRU INVESTIGATIILE ARHEOLOGICE SI CEA PRIVND ASANAREA TERENULUI DE MUNITII NEEXPLODATE - REVIZIE 1, REVIZUITE IN URMA MODIFICARII DE TRASEU DIN ZONA COMUNEI SIMIAN.
RIDICARILE TOPOGRAFICE SUNT FINALIZATE IN PROPORTIE DE 100%.
TEMA DE PROIECTARE PRIVIND INVESTIGATIILE GEOTEHNICE VA FI REVIZUITA CONFORM CU RIDICARILE TOPOGRAFICE FINALE SI TRIMISA SPRE APROBARE.Severin Domasnea
IN PERIOADA 09.06.2- - 16.06.2025 A AVUT LOC ETAPA DE MONITORIZARE A BIODIVERSITATII PENTRU LUNA IUNIE A ANULUI 2025. SE LUCREAZA LA INTOCMIREA MEMORIULUI DE MEDIU.
A FOST EMISA DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE.
STUDIUL TOPOGRAFIC: A FOST FINALIZAT
STUDIUL ARHEOLOGIC: A FOST APROBATA TEMA DE PROIECTARE ARHEOLOGICA.
SE AFLA IN ANALIZA SOLUTIA TEHNICA PENTRU EVITAREA ZONELOR DE PROTECTIE A SITURILOR ARHEOLOGICE DIN ZONA MEHADIA.
STUDIUL GEOTEHNIC: AU FOST EMISE OBSERVATII PENTRU TEMA DE PROIECTARE AFERENTA
STUDIUL DE TRAFIC: A FOST FINALIZATDomasnea Caransebes
IN DATA DE 24.07.2025 A FOST OBTINUT AVIZUL PENTRU ETAPA AMC 2 CTE CNAIR-S.A. NR. 5943/24.07.2025 ( LOT 2: SAT BATRAN – CARANSEBES (KM 80+000 – KM 106+486/106+306)
IN CURS DE ANALIZA TEME DE PROIECTARE PRIVIND REALIZAREA STUDIILOR DE TERENCaransebes Lugoj
24.07.2025 A FOST AVIZAT AMC2 - AVIZ NR. 5944/24.07.2025
IN DATA DE 04.08.2025 A FOST APROBATA TEMA DE PROIECTARE PENTRU STUDIUL ARHEOLOGIC
IN PREZENT, SUNT IN ANALIZA TEMELE DE PROIECTARE PENTRU STUDIUL TOPOGRAFIC SI STUDIUL GEOTEHNIC