A13 Sibiu-Brașov-Bacău
-
Problema variantei actuale este ca la un moment tot va fi nevoie sa se faca ceva intre Adjud si Onesti. Nu poate sa ramana drumul actual pe termen lung. O sa existe atat trafic local, cat si trafic adus chiar de autostrada pe relatia Brasov spre: Focsani, Braila, Galati, Tulcea, Barlad, Tecuci, Reni, etc.
La final o sa existe 2 drumuri rapide care pleaca din acelasi punct (Onesti) si dau in A7, la ca. 30km unul de altul. Un drum prin vale si unul peste dealuri!
Culmea ca si cu ocol, camioanele s-ar putea sa-l prefere pe cel din vale, care nu urca in mod absurd 300m si apoi coboara 400! Ocolul va fi de ca. 40km.
-
Subscriu: Varianta prin Racaciuni a fost gândită în timpul perechii Ponta-Șova când ni se explica ca A13 este mai potrivită decât A8 și ca se va face doar una dintre ele. Racaciuni ar fi colectat trafic venit pe A7 de la nord de Bacău (dinspre Iași) cât și de la sud (Vaslui, Galați).
În contextul în care se face A8, nimic dinspre Iași-Roman nu va folosi A13 ca să continuie pe A1 spre vest. A13 va fi destinată traficului dinspre Galați (pe DX Brăila-Focșani) + dinspre Vaslui-Bârlad (pe DX Albita-Tisita).
Traseul normal ar fi paralel cu Trotusul (pe malul stâng, cu un nod cu A7 la sud de Adjud + pod peste Trotuș) fara cățărarea de la Parava urmată de coborârea spre Onești. -
Virtual Press:
-
𝐀𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐟𝐨𝐫𝐚𝐣𝐞𝐥𝐞 𝐠𝐞𝐨𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐦𝐨𝐧𝐭𝐚𝐧𝐚̆ 𝐚 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐢 𝐀𝟏𝟑 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯-𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮
️ Forajele geotehnice pentru Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov-Bacău au început, săptămâna aceasta, și în zona montană (km 92- km 124).
️ Prestatorul este mobilizat în teren cu 6 instalații de foraj și a ajuns la aprox. 11 000 metri liniari, realizând o treime din totalul estimat.
Echipa CNIR a fost pe teren și săptămâna aceasta, rezultatul verificărilor fiind următorul :
• au fost forați aprox. 11000 metri liniari în județele Brașov, Covasna și Bacău;
• mobilizarea este corespunzătoare cu 6 instalații de foraj din care un echipament în zona localității Brețcu (jud. Covasna) și alte cinci instalații de foraj în zona localităților Poiana Sărată, Hârja, Nicorești, Bogdănești și Dumbrava;
Sectorul Brașov-Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu-Făgăraș-Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei -A 7. Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate are o valoare de 81 milioane lei, iar durata este de 24 luni. -
A13-Sibiu-Brașov-L1- Boita-Avrig OS Turnu Rosu-L2 - Avrig Arpasu de Jos Nod Rutier Avrig 29.06.2025
**Proiecte la Înălțime **
-
Irinel Ionel Scriosteanu :
𝗔𝘂𝘁𝗼𝗿𝗶𝘇𝗮𝘁𝗶𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂-𝗙𝗮𝗴𝗮𝗿𝗮𝘀
A fost emisă autorizația pentru executia lucrărilor aferente 𝗧𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟰 𝗦𝗮𝗺𝗯𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝗦𝘂𝘀 (𝗗𝗝 𝟭𝟬𝟱𝗕) – 𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗶𝘂𝗹 𝗙𝗮𝗴𝗮𝗿𝗮𝘀/𝗗𝗿𝘂𝗺 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗰𝘂 𝗗𝗡𝟭 din 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂-𝗙𝗮𝗴𝗮𝗿𝗮𝘀, constructor Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – YAPI MERKEZI INSAAT VE SANAYI A.S.
Contractul pentru construcția acestui tronson prevede execuția a 16,2 km de autostradă, cu o valoare de 1,19 miliarde lei, fără TVA, 36 luni execuție. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 luni.
️ Tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș se desfășoară între localitățile Sâmbăta de Sus (DJ105B) - Municipiul Făgăraș:
️ 16,2 Km Autostrada
️ 5,6 Km Drum de legătura cu profil de DX
️ 26 structuri-poduri si pasaje
️ 3 noduri rutiere
️ 1 centru de întreținere si coordonare
Traseul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș pornește din dreptul localității Boița și se termină în apropierea Municipiului Făgăraș. Traseul trece adiacent de localitățile Turnu Roșu, Sebeșu de Jos, Racovița, Mârșa - Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpașu de Jos, localități ce aparțin județului Sibiu și de localitățile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Viștea de Jos – Viștea de Sus, Drăguș, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luța, Hurez, Municipiul Făgăraș și Ileni, din județul Brașov.
Pe toată lungimea acesteia sunt prevăzute 102 de structuri pe autostrada si peste autostrada (poduri și pasaje).
Pe traseul Autostrazii Sibiu – Fagaras sunt prevăzute, deasemenea, 7 noduri rutiere, respectiv:
️ Nod rutier Boita – km 0+000, la intersectia cu Autostrada A1 Sibiu – Pitesti (km 53+000), este de tip A, are prevazute 9 bretele de legatura;
️ Nod rutier cu Avrig – km 14+129, la intersectia cu DJ 105G, este de tip B, se amenajeaza tip ,,semitrefla”, are 4 bretele de legatura si 2 giratii la DJ 105G;
️ Nod rutier Arpasu – km 34+170, la intersectia cu DN 1, este de tip B, se amenajeaza tip ,,semitrefla’’, are 4 bretele de legatura si 2 giratii la DN 1 ;
️ Nod rutier Victoria– km 41+500, la intersectia cu DJ 105C, este de tip B, este un nod partial care asigura doar relatii de acces pe autostrada prin intermediul bretelelor Ucea de Sus – Fagaras si Ucea de Jos – Corbi – Sibiu;
️ Nod rutier Sambata – km 51+780, la intersectia cu DJ 105B este de tip B, se amenajeaza tip ,,semitrefla ’’, are 4 bretele de legatura si 2 giratii la DJ 105B;
️ Nod rutier Ileni – km 67+280, la intersectia cu DJ 104B, este de tip B, se amenajeaza tip ,,semitrefla’’, are 4 bretele de legatura si 2 giratii la DJ 104B.
️ Nod rutier Fagaras – km 4+900 pe drumul de legatura, la intersectia cu DN 1, este de tip B, se amenajeaza tip „trompeta”, are 4 bretele de legatura.
️ Autostrada Sibiu-Făgăraș #A13 are o lungime totală de 68 km împărțiti în 4 loturi, toate fiind câștigate de același constructor.
️ Sursa de finanțare este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
-
Turcii de la Makyol se mobilizeaza din ce in ce mai bine pe santierul Autostrazii A13 Sibiu-Fagaras.
Filmare aeriana cu lotul 3 cuprins intre localitatile Sambata de Jos (BV) si Arpasu de Jos (SB).
Daca vrei sa fii la curent cu stadiul lucrarilor pe Autostrada Sibiu-Fagaras aboneaza-te la canalul de youtube FlyAbove. https://www.youtube.com/@FlyAboveVideos -
𝐓𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐚𝐥 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐢 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯-𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮, 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞
️ Compania Națională de Investiții Rutiere a prezentat, luni, autorităților locale din județele Brașov și Covasna, varianta de traseu actualizat a Autostrăzii A13 Brașov-Bacău.
Modificările de traseu ale Autostrăzii au fost explicate reprezentanților Consiliilor Județene Brașov și Covasna, cât și primarilor din localitățile tranzitate. În urma noilor constrângeri care au dus la schimbarea traseului, au rezultat următoarele:
• Devierea traseului cu aproximativ 10 kilometri pentru a ocoli poligonul de teste de la Hărman (investiția Carfil -ROMARM, jud. Brașov);
• În zona dificilă, de munte, a județelor Covasna și Bacău, se propun tuneluri cu o lungime de aprox. 12 km din totalul de 17 km;
• Proiectarea unui tunel de peste 500 de metri lungime pentru subtraversarea zonei protejate Dealul Lempeș (jud. Brașov).În cadrul discuțiilor s-au agreat cele mai bune soluții pentru protejarea comunităților locale afectate de noul traseu, precum montarea panourilor fonice, reducerea impactului asupra terenurilor agricole, cât și cu privire la amplasarea nodurilor rutiere, care să faciliteze accesul la autostradă și investițiile în derulare sau viitoare. De asemenea, în urma propunerilor primite de asociațiile de vânătoare și pescuit sportiv vor fi prevăzute ecoducte pentru trecerea animalelor sălbatice.
Fișa Proiectului și Harta în format KMZ pot fi consultate la următorul LINK :
-
-
@ncb a spus în A13 Sibiu-Brașov-Bacău:
𝐓𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐚𝐥 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐢 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯-𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮, 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞
• În zona dificilă, de munte, a județelor Covasna și Bacău, se propun tuneluri cu o lungime de aprox. 12 km din totalul de 17 km;
Adica va fi autostrada metrou.
Atat stau si ma intreb: de ce nu au propus 25km de tunel din 17km de tronson, daca tot s-au apucat?
-
Asta cu 17km de tunel este un motiv in plus ca segmentul Târgu Secuiesc - Onești sa nu se faca niciodată.
Brasov-Secuime se va face din motive politice, -
AUTOSTRADA FĂGĂRAȘ A13, în santier pe Valea Avrigului
Virtual Press
-
Salutare prieteni, e primul meu comentariu pe forumul acesta. Va doresc la toti sanatate si drumuri bune !
constructorul Makyol e slab mobilizat pe loturile de pe A13... au maxim 120 de utilaje pe loturile 2,3 si 4
-
Salutare si bine ai venit @Allucard54-96
Da, Makyol nu sunt grozav mobilizati, dar sunt totusi mobilizati. E oarecum un stil al firmelor din Turcia, de a lucra in ritmul lor, dar necontenit. Pe de alta parte nu au autorizatia de construire completa pe nici un lot... Adica nu au front liber 100%.
-
@vancouver La ce te referi ca nu ac completa pe nici un lot? Eu credeam ca pe lotul 3 e din 15.11.2024, pe lotul 2 de prin mai si pe lotul 4 de la inceputul lunii Iulie.
Aveam cumva asteptari de la ei sa mobilizeze mai multe utilaje si sa arate putin diferit loturile fata de stadiul actual. As aprecia foarte mult daca mi-ai prezenta situatia, nici nu ma pricep asa bine la constructii sau birocratia de la MT
-
@Allucard54-96 nici eu nu sunt 100% la curent cu situatia de pe A13, dar din ce imi aduc aminte:
- pe lotul 3 autorizatia din 15.11.2024 este pentru ”Etapa 1”, si cuprinde lucrari de 1,28 miliarde lei din totalul de 1,77 miliarde lei cat este contractul
- pe loturile 2 si 4 autorizatiile sunt pentru o parte si mai mica din valoarea fiecarui lot
Intr-adevar lucrarile autorizate acopera cea mai mare parte a contractului, dar inca exista parti neautorizate. Cel putin asa stiu eu.
-
@vancouver multumesc tare mult de info !
-
Salutare prieteni, am o intrebare. Aud in stiri ca autostrazile sunt foarte importante pentru logistica in cazul unui razboi. Inteleg ca urmeaza investitii serioase in autostrazi pentru a avea capacitatea de a muta rapid capacitati militare. Pe hartie imi suna bine toate lucrurile astea, dar nu inteleg altceva, mereu in logica unui razboi liniile de aprovizionare sunt primele vizate.
Ma intreb daca noi cheltuim foarte multi bani pentru a construi autostrazi, cat e de greu pentru un potential adversar (sa zicem rusia) sa distruga un pod sau un viaduct, astfel eforturile sa fie distruse intr-un timp foarte scurt?
-
@Allucard54-96
În scenariul pe care l-ai descris, am avea probleme mult mai grave decât distrugerea unor bucăți de autostradă.
Să sperăm din tot sufletul că nu va fi cazul. -
@Allucard54-96 linile de transport, adica drumurile si caile ferate, sunt lungi si inguste, ceea ce le face imposibil de distrus in intregime, chiar si in caz de razboi. Distrugerea lor poate fi doar punctuala, ceea ce, in conditii de razboi, fie se repara relativ repede, fie se pot gasi rapid solutii alternative in punctele unde sunt distrugeri, restul caii de comunicatie ramanand intacta.
Cele mai vulnerabile segmente de infrastructura sunt podurile, pentru ca terasamentele se refac usor, iar tunelele sunt foarte greu de distrus. Numai ca majoritatea podurilor construite azi sunt din beton armat. Iar betonul "iubeste" compresia, deci rezista foarte bine la socurile exploziilor. In plus, avand multe deschideri, lovirea unui pod dezafecteaza doar una-doua deschideri, eventual doar pe un sens la podurile de autostrada, deci calea de comunicatie ramane utilizabila si se si reface relativ usor.
S-a vazut asta foarte bine in razboiul din Ucraina. Imi vin in minte doua exemple:
- Podul de la barajul peste Nipru de la Herson (inainte ca rusii sa arunce in aer barajul de pe Nipru). Era un pod scurt, de cateva zeci de metri, si care nu a fost complet scos din uz nici dupa 10 atacuri cu HIMARS. Rusia nu a avut nicio problema sa mentina in uz linia de aprovizionare peste pod pana cand s-a retras de pe malul drept al Niprului.
- Podul Kerch dintre Rusia si Crimeea: desi este o structura mare si expusa, eforturile de a-l scote din uz prin numeroase explozii au avut doar efect temporar, podul fiind rapid reparat si re-adus la capacitate.
Apoi in razboi resursele militare sunt valoroase, deci folosirea lor trebuie optimizata. Decat sa concentrezi eforturi mari pe scoaterea din uz temporara a unor cai de comunicatie pe care oricum e greu sa le dezafectezi complet, e mult mai eficienta concentrarea pe distrugerea depozitelor de combustibil si de armament. Pentru ca acestea din urma explodeaza singure atunci cand sunt lovite, adica amplifica singure efectul loviturii militare si se poate ajunge chiar la distrugerea totala.
Asa ca da, liniile de comunicatie sunt o tinta militara, dar sunt foarte greu si ineficient (din punct de vedere muitar) de scos din uz. In acelasi timp, chiar si daca sunt partial lovite, sunt de extrem de mare utilitate pentru partea care le opereaza. Deci, da, din punct de veder defensiv, e foarte util sa construiesti cai de comunicatie, mai ales cu rute alternative.