A1 - Nădlac-Timișoara-Sibiu-Pitești-București
-
Da, evident. Cele 2 (sau 3?) strapungeri nu au cum sa fie concomitente. Deci s-au intalnit deja o parte din fronturile de excavare. Acum pe ultimii metri vor sapa doar dintr-o parte. Desi in multe zile au avansat cu peste 5m pe zi per galerie, acum 5m nu se vor putea face intr-o singura zi. Mai degraba 3-4 zile.
-
Nu am văzut niciodată clar ce distanțe sunt între punctele de acces la tunelul mare și nici dacă pot fi accesate ambele fire. Sunt curios cum sunt distribuiți acei 85m, pe cate fronturi se lucrează încă la străpungere.
Apoi celelalte operații în tunelul mare... radier, căptușeală, cale de rulare, instalații... Probabil că s-ar fi putut realiza pe segmente străpunse între două puncte de acces. Oare ce s-a realizat în acest sens? -
@SkyPilot
5 m înseamnă că străpungerea este practic gata, vorbim de câteva zile.
85 m discutăm de aproximativ 20 de zile – o lună, deci undeva în septembrie.Din ce știm, s-a lucrat în paralel și la căptușirea tunelului, iar această operațiune va deveni mai simplă după finalizarea străpungerii în toamna aceasta.
În interior se poate lucra și pe timpul iernii, iar la exterior sunt aproximativ 10 km de executat.
La viaducte, anul acesta ar trebui să vedem grinzile montate și probabil și predalele. Pentru UMB nu pare nimic de speriat aici.
În aceste condiții, vara lui 2027 mi se pare un termen realist pentru finalizarea acestui lot foarte important. -
-
Am fost prea optimist — va dura puțin mai mult decât câteva zile.
Șerbănescu spune că străpungerea ar urma să aibă loc în septembrie.„Prin septembrie (va avea loc străpungerea la tunelul mare – n.r.).
Pentru că trebuie să consolideze galeria înainte.
Chiar dacă pare că mai este puțin, fără consolidare riști să se prabușească la străpungere” -
Plus minus 5 m. De fapt vreo 28:
Am ajuns la „luminiță”! Mai sunt doar câțiva metri până la străpungerea tunelului mare de pe Autostrada Lugoj - Deva.
Am revenit pe șantierul dintre Margina și Holdea, iar vestea cea mai importantă este că peste câteva zile vom străpunge tunelul lung de aproape 2 kilometri.
Mai sunt de excavat doar 28 de metri pe una dintre galerii și aproximativ 80 de metri pe cea de-a doua. Tunelul se sapă în prezent din 5 fronturi de lucru, iar din spate se execută, din ambele capete ale celor două tuburi, hidroizolația, armarea și „cămașa” finală de beton.
Avem deja aproximativ 1.000 de metri de beton final executați, iar ritmul este de circa 20 de metri pe zi. În aceste condiții, sunt toate șansele ca până la finalul anului să terminăm betonarea tunelului. Apoi vor urma câteva luni de muncă pentru instalarea sistemelor de iluminat și ventilație, alimentare cu apă, drenuri laterale pentru preluarea și dirijarea apei și celelalte instalații necesare pentru punerea în siguranță și exploatarea tunelului.
Constructorii lucrează 24 de ore din 24 cu 900 de muncitori, iar ritmul este foarte bun și pe restul șantierului.
A început producția celor peste 300 de grinzi de beton, fiecare lungă de 40 de metri, necesare pentru podurile și pasajele de pe acest sector. Fabrica produce în prezent câte 6 grinzi pe zi, iar de luni începe ridicarea și montarea lor pe poziție.
În paralel, a început și asfaltarea: ”curg” peste 3.000 de tone de asfalt pe zi.
Dacă lucrurile continuă în acest ritm, în prima jumătate a anului viitor vom putea circula pe autostradă continuă de la Sibiu până în vestul Europei.

Mai sunt câteva luni de muncă intensă, dar ce a fost mai greu a trecut, iar așteptarea românilor de a scăpa de ambuteiajele dintre Margina și Holdea se apropie de final.

Încă puțin și cei aproape 9 kilometri care lipsesc pentru a avea autostradă continuă de la Sibiu spre vest vor trece de la categoria ”promisiuni” la asfalt sub roți. -
@vancouver Acum nu zic nimic. Dar oare chiar in prima parte a anului viitor?
-
@vancouver e tras de par termenul cu jumatatea anului viitor.
Mai sunt 108m de forat si nu cred ca mai sunt 5 fronturi de lucru, pentru ca nu mai au unde. Pe masura ce forajul se termina, numarul fronturilor de lucru se reduce gradual spre unul singur. Ca ultimii metri se sapa dintr-o singura parte, altfel "se cearta" utilajele intre ele.
Deci realist prin 20-25 Septembrie se termina forajul.
Cu tot "betonul turnat" - ma gandesc ca se refera la camasuire - nu vad cum poti finaliza 2.4 km de instalatii in tuneluri in mai putin de un an, oricat ar fi de UMB.
-
UMB intotdeauna a furnizat termene extrem de optimiste, de care apoi nu s-a tinut. Gen la DX12 ca termina in 2023, apoi la final de 2024 si pana la urma au intrat cu ultimii km bine de tot in 2025. Este stilul ultra-optimist al lui Umbrarescu si care pare a fi preluat cu lejeritate si de managerii de proiecte. Nu de alta, dar e frumos sa promiti ceva frumos, suna placut pe moment.
In timp este exact terenul fertil pentru hate, adica ceea ce vedem din partea lui Ciurea si a altora. (huo, niste nenorociti, au promis si nu s-au tinut de promisiune).
Inclusiv faptul ca s-a inhamat la atatea contracte concomitent, este clar rezultatul aceluiasi optimism exagerat.
In final UMB da 110% ca sa reuseasca promisiunea facuta de 200%... dar evident nu reuseste aproape niciodata.
Cred ca asa o sa fie si aici. Estimez final de 2027 sau poate toamna 2027 in best case. Dar m-as bucura sa ma insel, pentru ca si eu voi trece pe acolo in vara 2027 si m-ar ajuta.
-
@vancouver Bun ...Bun. dar nici Domnul Secretar Cosma nu e obligat sa arunce termenii astia. Mesajul e asumat de el nu de Umbrarescu.
-
Șantier A1 zona Margina, 24 august 2026
Hello! It looks like you're interested in this conversation, but you don't have an account yet.
Getting fed up of having to scroll through the same posts each visit? When you register for an account, you'll always come back to exactly where you were before, and choose to be notified of new replies (either via email, or push notification). You'll also be able to save bookmarks and upvote posts to show your appreciation to other community members.
With your input, this post could be even better 💗
Înregistrare Autentificare