Urmând exemplul lotului 2, odată cu lotul 3 au fost deschise și parcările de pe ambele sensuri ale acestuia. Din nefericire, toaletele erau închise, cel puțin pe sensul spre București.
Mesaje
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@Flo87 În interiorul acestui nod rutier, într-una din „bucle” va funcționa un Centru de Intervenție și Control ( sau Coordonare, cred că asta înseamnă inițialele C.I.C.), pentru tronsonul de autostradă. Centrul va fi dotat cu diverse autospeciale pentru intervenții în situații de urgență ce pot apărea pe A7. În alte „bucle” ar putea fi dispuse utilaje de intervenție pentru deszăpezire, pe timpul sezonului rece, sau autovehiculele de intervenție ale firmelor ce vor fi contractate pentru deszăpezire sau pază.
Forma de trifoi cu 4 foi” a nodului permite un acces facil pe ambele sensuri ale A7, tuturor acestor autovehicule pentru rezolvarea problemelor ce pot apărea în orice situație. Nu cred că un nod rutier de forma celui de la Adjudu Vechi ar fi oferit același acces facil vehiculelor de intervenție, poate nici cel cu două „bucle”, adică de forma literei „B”, cum sunt cele de Mizil, de la Clondiru sau de la Buzău-Est, nu ar fi oferit aceleași avantaje ca cel din cazul de față, mai ales că astfel de noduri sunt „dotate” și cu sensuri giratorii la capete.
Când venim dinspre A3, mai întâlnim un astfel de nod rutier tip „trifoi” la pasajul DN1D peste A7și se pare că și acolo este dispus un astfel de centru, ca și cel de la Buzău-Vest. Cu siguranță că la proiectarea și dispunerea acestor noduri rutiere de tip „trifoi”, au fost luate în calcul și valorile de trafic din zonele respective. -
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
Problema este practic la capătul bretelei 6, spre DN2, de fapt cu banda adiacentă de acces în DN2 spre Spătaru. Nu ar trebui să fie probleme privind accesul pe A7 dinspre Hanul lui Țintă, pe breteaua de acces spre Buzău-Est, care trece pe sub pasaj, nu? Altfel cei care ar dori să „urce” pe autostradă spre Moldova, ar trebui să ocolească și ei pe la giratoriul de la Spătaru...
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@vancouver a spus în A7 Ploiești - Bacău - Suceava:
da, se observa conuri in postarea lui Scriosteanu. Ce sens ar avea altfel? Deci da, până la ora actuala nu exista nimic nou: probabil rămâne închisă.
Dar bănuiesc că cealaltă, de după pasajul peste A7 se va deschide, astfel încât să se poată ieși în DN2 spre sensul giratoriu de la Hanul lui Țintă, nu?
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@vancouver Chiar dacă nu se deschide curând breteaua în cauză, pe motiv de siguranță rutieră, mă gândesc că totuși se vor deschide celelalte bretele și descărcarea se va putea face pe breteaua de pe cealaltă parte a pasajului, cu ieșire spre giratoriul de la Hanul lui Țintă, nu? Și, probabil, se vor găsi în scurt timp soluții și pentru deschiderea acestei bretele.
Totuși firmele acelea erau acolo lângă DN2 când s-a deschis șantierul lotului. Nu s-a gândit nimeni atunci că pot apărea și astfel de probleme? -
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@Adrianb1 Ar cam trebui zilele acestea să finalizeze, într-adevăr, urmând ca de la începutul săptămânii viitoare să înceapă testele la viaductul de 1260 m. peste CF702 și DN2B, precum și recepția întregului lot, dacă vor să țină de termenul promis de 28 noiembrie.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava

În cursul acestei săptămâni pe care tocmai o încheiem, adică miercuri, pe 12.11, am făcut o deplasare spre Focșani, până la Bogza, pe A7 și am profitat de ocazie să iau câteva imagini de pe teren, „la cald”, privind stadiul lucrărilor la parcările și spațiile de servicii de pe A7, de la Buzău, spre Focșani. Am reușit să opresc chiar pe breteaua de acces, cât s-a putut de aproape de intrarea în parcări, iar imaginile sunt capturi de pe camera de bord.
Am constatat astfel, așa cum rezultă și din imagini, că la unele parcări se lucrează într-un ritm anemic, iar de pe altele, atât lucrătorii cât și utilajele lipsesc cu desăvârșire, concluzia fiind una singură și anume, aceea că mai au de lucru, până ca acestea să fie deschise măcar în stadiul celor de pe lotul 2 al A7 Ploiești-Buzău, de lângă Cireșanu de pe ambele sensuri, care sunt accesibile, având stațiile de încărcat VE instalate, toaletele deschise și montate și acele foișoare din lemn, cu mese, băncuțe și un acoperiș deasupra. E drept că nici acolo nu sunt încă benzinării, dar poate urmează, sau poate tipul acestora nu prevăd așa ceva.
Așadar, pe A7 Buzău-Focșani sunt prevăzute 3 astfel de spații de servicii, dar nu știu exact ce anume trebuie să conțină exact fiecare spațiu în parte. Dacă este să o luăm în altă ordine de idei, de la Buzău până la Focșani sunt 4 spații de servicii, dar primele dintre acestea se află pe lotul 3 al A7 Ploiești, de asemenea pe ambele sensuri și sunt încă în lucru, la fel ca tot lotul 3. Din filmările postate pe aici ne putem da însă seama că stadiile lucrărilor la acestea sunt destul de avansate, existând șanse foarte mari să fie deschise odată cu lotul 3.
În apropierea nodului rutier de la Râmnicu-Sărat există pe ambele sensuri ale A7 câte un spațiu de servicii, iar pe cel de pe sensul spre Focșani nu era nicio mișcare, nici lucrători, nici utilaje. Pauză totală! Din mersul mașinii, am putut constata că erau montate câteva stații de încărcare, clădirea toaletelor părea finisată la exterior și cam atât. Platformele pentru parcare păreau definitivate și cam atât. pe sensul celălalt, părea a fi ceva activitate, se vedeau unul-două utilaje, câțiva muncitori și în rest, la fel cam aceeași situație ca pe spațiul de pe partea dreaptă...
În continuare, în deplasarea spre Focșani, întâlnim spațiile de servicii din proximitatea loc. Sihlea, dispuse pe ambele sensuri ale A7. Pe ambele spații s-a putut constata o activitate mai intensă, un număr mai mare de constructori și de utilaje. Pe cel de pe partea dreaptă, probabil se lucra în interiorul toaletelor. De asemenea se poate constata și existența stațiilor de încărcare, pe ambele spații, dar, la fel ca și în cazul celorlalte, lipsesc acele foișoare din lemn și, de asemenea, nu sunt indicii privind eventuala amplasare a unor benzinării. Intrările în toate spațiile sunt blocate cu parapete din beton, sau balize reflectorizante.
Fiind nevoit să mă deplasez doar până la Bogza, în județul Vrancea, am părăsit A 7 pe la nodul rutier de la Bogza-Căiata, cu DN2N, astfel că nu am nicio informație despre spațiile de servicii din apropierea loc. Milcovu, de pe fostul lot 3 al A7 Buzău-Focșani, dar există certitudinea că lucrările la acestea sunt în același stadiu ca și celelalte vizitate.
Din ce am văzut în filmările cu loturile de la Focșani spre Adjud, care se pare că vor urma a fi date curând în exploatare, se pare că este o „tactică” a celor de la UMB să se concentreze în primul rând pe calea de rulare a autostrăzii, pe structurile acesteia (poduri, pasaje, etc.) și pe nodurile rutiere lăsând la urmă spațiile pentru servicii. -
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@mike_us De regulă mă deplasez singur, dar cu prima ocazie când voi fi însoțit, am să rog însoțitorul să facă câteva fotografii. Deși de când se tot lucrează la spațiile acestea, ar trebui să fie într-un stadiu destul de avansat... Vedem ce putem face!
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@mike_us Cu privire la evoluția lucrărilor pe cele două spații de servicii de pe lotul 3, de lângă pasajul DJ203D peste A7, ne putem face o idee din filmarea făcută de RăducuPDrum pe YT, din 03.11, postată și pe aici. Din nefericire, în cazul celorlalte spații de pe fostele loturi ale tronsonului A7 Buzău-Focșani, aflate încă în lucru, nu prea ne putem face o idee clară asupra evoluției lucrărilor la acestea, nefiind prea multe de văzut din viteza mașinii, doar ceva utilaje și echipe de muncitori la lucru. Într-adevăr, întreg tronsonul Buzău-Focșani fiind deja dat în circulație de aproape un an, nu mai reprezintă niciun interes pentru cei care ne ofereau altădată filmări interesante privind evoluția lucrărilor pe acesta.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@mike_us Merg destul de des spre Focșani de la Buzău, pe A7 și constat că se lucrează încă la spațiile de servicii de pe acest tronson. Totuși, până acum au fost deschise doar parcările din spațiul pentru servicii din dreptul loc. Cireșanu de pe ambele sensuri, concomitent cu darea în exploatare a lotului 2, Mizil-Pietrosu. La acestea probabil au lucrat intens, cât timp au avut loc remedierile la podul de la km. 38. În schimb, din ce am putut constata din filmările postate aici, privind evoluția lucrărilor la lotul 3, este foarte posibil ca și spațiul de servicii de pe acesta, din proximitatea pasajului DJ203D peste A7, să fie deschis, măcar parțial, adică numai parcarea, concomitent cu lotul. Nu știu dacă și toaletele vor fi deschise tot atunci, stațiile de încărcare VE cu siguranță că nu, iar de benzinării încă nu se pune problema. Cu siguranță vor urma niște licitații pentru toate acestea.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
Tot de prin presa on-line locală, cea oscilantă:
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@oneLess Pe lotul 2, proaspăt deschis este un singur spațiu de servicii cu parcare, toalete și stații de încărcat vehicule electrice. Am văzut că erau deschise ambele parcări, de pe ambele sensuri, cu mașini oprite acolo și toaletele păreau funcționale. Nu am oprit să mă conving, am văzut doar din viteza mașinii, când am trecut prin dreptul acestora la aproximativ o oră de la deschiderea lotului.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@Crespoe1 De fapt este vorba de DJ203G, drumul care face legătura între DN2 și DN1B. La km. 47 de pe lotul 2 există încă de astă iarnă o bretea care face legătura cu DJ203G, pentru că acolo a fost inițial stabilită descărcarea temporară în vederea deschiderii lotului 2, dacă aceasta avea loc astă iarnă.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@vancouver E bine și așa... Varianta asta îi avantajează pe buzoieni, momentan. Dar nu prea vedem ce opțiuni au cei care vin de pe A7 și ies în Buzău-Est, dorind să acceseze autostrada spre București sau Ploiești, în noile condiții ce se întrevăd. Va fi puțin mai complicat, însă să sperăm că nu pentru foarte mult timp.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
Una din căile pasajului DN2 peste A7 are într-adevăr placa turnată pe toată suprafața acesteia. Lipsesc încă bordurile, trebuie aplicată hidroizolația, după aceea straturile de asfalt și montate toate accesoriile, gen parapete, stâlpi de iluminat, elemente de semnalizare, etc. Toate acestea mai durează, mai ales că trebuie să treacă o perioadă de timp, până la darea în circulație. Între timp, a început turnarea plăcii betonate și pe cealaltă cale. În niciun caz, la deschiderea circulației pe lotul 2 și a secțiunii din lotul 3 până la nodul Buzău-Vest, niciuna din jumătățile podului nu va fi gata.
-
RE: A7 Ploiești - Bacău - Suceava
@mihai O întrebare, dacă-mi este permisă: Descărcarea în nodul DN2/A7 se va face utilizându-se toate cele patru bretele ale nodului sau numai pe două dintre acestea, mai exact cele dinspre pădurea Spătaru? Mulțumesc!
Noutăți de pe autostrada de la Buzău – Buzoienii.ro
La ora 16:00 se deschide autostrada A7, între Pietrosu și Mizil - Reporter Buzoian