A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
Cred că vom avea grinzile sus până joi seara.
-
Da, cam pe joi cred ca vedem grinzi deja ridicate. Trebuie să lase însă capul de pila (bancheta) în cofraj sau măcar susținut cu ceva sprijinire temporară. Nu știu cuzineții dacă i-au turnat deja sau nu (acele dreptunghiuri pe care se aseaza reazemele și astfel se sprijină grinzile).
-
-
Interesant numărul de grinzi care au mai rămas în nod — acum câteva săptămâni era plin de ele.
Asta arată că o să vedem multe structuri cu grinzile ridicate de aici până la Răcăciuni.
În opinia mea, e încă o veste foarte bună. -
-
@mike_us Alea 16 de pe cele două deschideri de la Orbeni, erau pe amplasament acolo, și pe care le pot ridica într-o zi, dacă își propun asta. În rest, nu cred că mai e nici una.
-
-
Nu se prea grăbesc dacă au minivacanță weekendul ăsta!
-
@Marynho adevarul e ca tu lucrezi non stop nu ai zile de odihna.
-
@Marynho Vineri a fost sarbatoare cu cruce rosie in calendarul ortodox. Cei de la UMB au de obicei liber cand sunt sarbatori importante. Si cu siguranta au avut liber si sambata. Asa ca ii vom vedea din nou la lucru luni. Chiar si filmarea lui Raducu de pe Bacau-Pascani e facuta vineri, desi acolo probabil ar fi aratat la fel si joi. Asteptam sa vedem iuresul dupa ce deschid Focsani-Racaciuni, dar sper sa nu fie prea tarziu. 7 luni pentru cativa km de structuri care nu au iesit din pamant s-ar putea sa nu fie suficiente. Daca nu se apuca serios in decembrie de pasajul de la Filipesti peste DN2 si CF si de podul peste raul Moldova, nu prea vad cum ar mai fi posibil sa luam banii din PNRR.