A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
@mrs7 eu n-am folosit nici unul din cuvintele: sărbătorit, laudă, aplaudat, succes, ceva din registrul ăsta, nu mi le pune în dreptul meu, dacă asta făceai. N-am făcut nunta. Am spus doar atât: pozitiv. Deschiderea asta în esență e un eveniment pozitiv, mai durează săptămâni maxim și va fi 100% pozitiv, iar comunicatul citat în articol e 90% negativ. E dreptul lor să se stropsească la cine vor și cum vor, am și eu, sper, dreptul la opinia mea. Am ajuns "cu chiu cu vai" anul ăsta la 80 km? Uităm așa ușor anii cu zero km? Ce țară europeană a mai inaugurat anul ăsta 80 km și încă sezonul nu e inchis?
-
@Iulian Din categoria: de ce sunt circa 50% din romani analfabeti functional, conform statisticii.
Daca ai nevoie sa postezi aici legat de ce zice x sau y si in acelasi timp tu nu ai inteles faptul ca acelasi constructor a intrat ilegal pe terenurile oamenilor si/sau au muncit langa teava de gaz (ai uitat deja? memorie scurta soldata cu 4 oameni morti?) cand a vrut sa munceasca, iar acum o taraganeaza pentru ca le convine, nu ii face la fel ca aktor cu ai lor selimi si apeducte de care nu stiau decat dupa 2 ani?
Greu cu logica, din pacate. Astept si aici josvoturile pentru ca sentimentele bat logica si mult prea multi oameni se supara daca nu au dreptate, chiar si cand nu au dreptate. Reteta construirii Romaniei (sic).
-
@26ld din cauza unora ca tine a prins tractiune forumul asta. Esti prezent la orice mesaj legat de UMB si se pare ca forumul monarhului nu-ti e suficient pentru a-ti satisface frustrarile. Eu chiar sper sa-ti iei ban aici, la fel cum si-au luat altii pe pum incercand sa-ti raspunda.
-
@26ld in primul rand bine ai venit!
Nu, nu banam oameni pentru ca nu sunt de acord cu parerile celor din Construim Romania. Asa cum am mai spus, sunt destule ocazii in care nu suntem de acord noi intre noi. Si e foarte sanatos sa fie asa. Unanimitatea este boala unei epoci care sper sa fie definitiv apusa in Romania.
Ceea ce nu ne dorim este tonul toxic si artagos, ori pus pe cearta.
Esti binevenit sa critici UMB si sa-i consideri o firma oribila, daca astea sunt opiniile si argumentele tale. Dar nu-i jigni pe cei care nu sunt de aceeasi parere. Asta e singura regula fundamentala a acestui forum.
-
@jimmyjump Awww, mi-am facut cont azi si forumul e facut tot azi, nu-i asa? Nu eu postez pe unde pot legat de un utilizator sau altul din frustrare ca am debitat tampenii si nu mi se mai permite sa debitez tampenii in continuare nu?
Eu doar demonstrez frustrarea si ipocrizia utilizatorilor din cauza carora "s-a facut forumul asta", ca sa citez un clasic in ale frustrarii.
Nu cred ca e corect sa zici ca a avut vreunul din voi vreun merit in forumul asta in afara de vancouver si mihai, voi doar ati migrat aici pentru a debita frustrari si tampenii fara logica.
Imi pare rau daca adevarul te supara, dar cum am zis si in mesajul anterior, problema ramane moderarea si exprimarea frustrarii unor utilizatori la adresa altor persoane precum si iubirea vesnica fata de o firma privata care nu da doi bani pe voi.
Serios, e ca o piesa de caragiale asta si unii nu isi dau seama cat de penibila e toata situatia. Pariez ca nu exista oameni ca voi prin Germania unde oamenii le canta ode celor de la Max Boegl, nu? Vancouver poate confirma si poate lua si masuri.
@mihai Multumesc! Nu intentionam sa postez dar cand vad ce se permite aici legat de frustrari, am zis sa intru in ton cu postarile si sa ma integrez in frustrare.
Personal, mi se rupe de umb sau orice alta firma. Eu nu am nimic de castigat sau de pierdut personal si nici nu mi se pare normal sa lasati obiectivitatea la o parte pe un forum de infrastructura.
E un lucru exprimarea parerilor argumentate, e alt lucru datul cu parerea fara argumente si bazat doar pe sentimente si echivalente false.
Nu mi se pare normal sa lasati utilizatori sa isi exprime frustrarile legate de oameni care nici macar nu au vreo treaba pe forumul asta si sa ii si incurajati prin neluarea de masuri impotriva lor. Avem destula ura in societate, vreti sa fie propagata in continuare si aici? Solutia o aveti doar voi ca moderatori.
Ori continuati asa, sa nu vedeti diferenta dintre pareri exprimate normal, cu argumente si fara sentimentalisme de doi bani, ca ingineria autostrazilor nu tine cont de ele, ori veti deveni un forum serios in care nu se accepta un comportament de genul si automat veti atrage oameni serios, nu doar frustrati banati pe alte forumuri din motive serioase sau nu.
Strict parerea mea, daca era asa nasol dincolo, era un exod de utilizatori si de contributii de acolo, ceea ce nu e cazul. Sigur, nu e totul roz nicaieri, dar macar dincolo nu ia nimeni la misto forumul asta sau utilizatorii de aici. Chestie de bun simt.
-
@26ld Daca tot te simti bine pe celalalt forum si nu esti taxat la interventiile tale isterice, chiar e nevoie sa strici atmosfera si aici? Eu nu am migrat de pe pum, nu am avut cont niciodata acolo, doar urmaream anumite proiecte si pot sa zic ca tu esti unul din cei care inflameaza acolo discutiile.
Nu stiu cat ai citit din forumul asta, dar in perioada in care chiar era nevoie de informatii, aici le gaseai, pe pum masurati 10 pagini placa de beton la podul Buzau.
-
@jimmyjump Ah deci nu te deranjeaza ca x sau y zice nasoale de alte persoane pe un forum de infrastructura, e ceva normal pentru tine si esti de acord. Eu sunt isteric ca raspund cu aceeasi moneda? Cineva are nevoie sa reciteasca niste raspunsuri, doar ca nu poate sa inteleaga ironia.
Desigur, cand era nevoie de informatii se zbura cu avionul peste A3 sa se vada ce lucreaza Bechtel, dar nu se pune pentru ca tie nu iti place de x sau y de acolo.
Eu nu raspund pentru ce posteaza altii, dar ma deranjeaza ipocrizia si cum nu ai nicio problema cu atacurile la persoana atata timp cat nu suporti persoana respectiva. Superba gimnastica mentala si calitatea umana.
-
- "intrat ilegal pe terenurile oamenilor" => cine hotaraste ca s-a intrat ilegal? ai studii juridice? esti implicat in proces? ultima oara, stiam ca instanta decide acest lucru. Autostrada este un bun comun, national si este de interes militar. Doar pentru ca niste cetateni au de suferit din cauza asta, o sa fie despagubiti. Daca stam dupa fiecare nemultimit, nu mai miscam nimic in tara asta.
- "au muncit langa teava de gaz" => hai sa vedem si contextul... nu stiu cazul concret, auzisem ca tevile alea nu erau pe hartie. si daca erau pe hartie, cine era de vina? muncitorul, seful de santier sau firma? la fel, asta o decide o instanta dupa o ancheta.
dar hey, argumentele tale sunt rationale, noi suntem prea emotionali si irationali.
EDIT: poate gresesc, daca-mi dai pe Portal Just numarul dosarului, eu imi cer scuze si iti dau dreptate. pana atunci, speculatii. -
@26ld
Analfabeti lfunctionali sunteți voi pe forumul slava conducătorului mult iubit și pupătorilor de ghiul care îl înconjoară. Nu aveți bunul simt sa acceptați și alte opinii, la voi teoria conspirației a devenit dovada supremă. La cate injurii adresati la adresa inginerilor de la constructori, CNAIR , altor participanți la forum, guvernului, oricui care nu este de acord cu voi, nu-i de mirare ca nimeni nu ca vreau inghite. Daca la stiinta pe care pretindeti ca o detineti nu pricepeti de ce o line de înaltă tensiune nu se relocheaza intr-o zi jumate , care sunt implicațiile pentru un sistem energetic, continuați să aberați în delirul vostru. -
@Iulian Ahahaha, dar in doi ani se poate?
-
@26ld . "CIUREL " trec prin tine doar chestii mici si insignifiante.
P.S. Diminutiv al lui ciur.
sinonime: sită strecurătoare
1.1. Cantitate de lucruri câtă încape într-o sită. A nu se intelege altceva :). -
@26ld
Se poate cand vreau Transectrica si guvernul sa faca exproprierea. Sau voi credeti ca vine nea caisa de la UMB si firma lui peste sa traga de firele alea la 220 Kv. Nu uitați când argumentați sa folosiți cei doi neuroni din dotare, nu strica.. -
@26ld a spus în A7 Ploiești - Bacău - Suceava:
E un lucru exprimarea parerilor argumentate, e alt lucru datul cu parerea fara argumente si bazat doar pe sentimente si echivalente false.
Permite-mi sa nu fiu de acord cu tine. Fiecare are dreptul sa aiba si sa exprime ce opinie doreste, indifierent ca are dreptate si argumente ori nu. Cata vreme persoana respectiva nu e in pozitie de decizie pe domeniul la care nu se pricepe, nu e nimic gresit in exprimarea unei opinii. E chiar un drept fundamental.
La fel cum e dreptul tau sa contrazici opinia respectiva cu argumente, insa pe un ton de discutie, nu de cearta.
Nu mi se pare normal sa lasati utilizatori sa isi exprime frustrarile legate de oameni care nici macar nu au vreo treaba pe forumul asta si sa ii si incurajati prin neluarea de masuri impotriva lor. Avem destula ura in societate, vreti sa fie propagata in continuare si aici? Solutia o aveti doar voi ca moderatori.
Daca ai urmarit forumul probabil ca ai vazut - iar daca nu, poti sa cauti - repetatele apeluri pe care le-am facut la utilizatori sa nu transformam forumul Construim Romania intr-un forum "anti-PUM". Pe de alta parte, nu avem cum sa le impunem opinii utilizatorilor, nici mai mult nici mai putin cum nici tie nu-ti putem impune sa-ti schimbi parerea despre PUM, UMB sau orice altceva.
-
@DoubleOG www.libertatea . ro/stiri/cnair-a-ingropat-raportul-privind-mortii-de-la-autostrada-moldovei-directia-care-detine-documentul-este-condusa-de-un-falsificator-de-monede-doctorand-la-academia-sri-5266686
portal.just. ro/54/SitePages/dosar.aspx?id_inst=54&id_dosar=31100000000235661
portal.just .ro/311/SitePages/dosar.aspx?id_inst=311&id_dosar=31100000000235661
De asemenea, nu e nevoie de proces sa urmezi legea, nu? Stiu ca nu e singura care face asta, dar despre asta e vorba aici. Ah stai, e simplu:
adevarul .ro/economie/constructorul-autostrazii-moldovei-amendat-cu-2455597.html
agrointel. ro/306620/culturi-de-porumb-distruse-de-constructorul-autostrazii-moldovei-esteasteptata-decizia-instantei
adevarul.r o/stiri-locale/focsani/pamant-si-bolovanis-excavat-ilegal-pentru-2219118.html
Hai cu josvoturile.
@mihai ": repetatele apeluri pe care le-am facut la utilizatori sa nu transformam forumul Construim Romania intr-un forum "anti-PUM". Pe de alta parte, nu avem cum sa le impunem opinii utilizatorilor, nici mai mult nici mai putin cum nici tie nu-ti putem impune sa-ti schimbi parerea despre PUM, UMB sau orice altceva."
Absolut gresit, e singura voastra responsabilitate sa moderati si sa nu permiteti atacuri la persoana. Sau nu exista regula asta pe aici si pot sa atac pe cine vreau eu?
Nici nu mai zic de faptul ca celalat mai sus zice diverse apelative la adresa mea si nu numai, e permis? Sa stiu daca incep si eu sa injur si sa jignesc, ca asta e calitatea care se permite pe aici.
Deja sunt o groaza de frustrati pe aici care dau cu josvot pentru ca nu suporta ca nu au dreptate
@Iulian Si cine face cererea la Transelectrica, nea caisa? Nu constructorul? Serios, te faci de ras cu chestiile astea. Bine in circlejerkul fanilor umb esti idol, dar asta e alta discutie.
@Azzl Prin tine nu trece nimic, nici macar informatia. Un fel de gaura neagra care e setat pe un om de pe alt forum. Cata frustrare adunata si ce viata trista ai daca esti in stare sa te gandesti non stop la un barbat (sper ca sotia stie), dar daca se permite, iti raspund cu aceeasi moneda.
-
@26ld ești obraznic....ai 1,5 kg de materie sus. Încearcă să o pui la lucru! Aici nu e front de lupta anti UMB și mai știu eu care, da? Te rog frumos sa păstrezi tonul jos și du-te la monarhi și fă balamuc și tărăboi. Că de asta sunte-ți buni!
-
@Duta-C Sunteti* te rog. Daca eu sunt obraznic, tu nu stii limba romana, apropo de cei 50% analfabeti functional din tara.
-
@26ld ești nesimțit
-
@26ld bun... hai s-o luam pe rand:
- La dosarele cu explozia inca se judeca, nimic concret. Poate sa fie vina Transgaz, CNAIR, a UMB-ului sau a constructorului. Totusi cei din teren, multi sunt muncitori necalificati.
- "Constructorul Autostrăzii Moldovei, amendat cu 10.000 de lei pentru nereguli la podul peste râul Buzău. Situaţia a fost remediată" => ok... ca si la Coni-Trace, muncitorii sunt necalificati si pot sa faca greseli. Antreprenorul si-a asumat, a platit amenda si a remediat. Ce se mai vrea?
- "Culturi de porumb distruse de constructorul Autostrăzii Moldovei – este așteptată decizia instanței" => posibil sa fie o lipsa de pamant. foarte probabil aici fac o chestie ilegala, o sa fie judecati in instanta si o sa plateasca daune fermierului.
- "Pământ și bolovăniș excavat ilegal pentru Autostrada A7. Proprietarul terenului, amendat drastic FOTO" => au fost amendati.
bun, scuzele mele, au facut o ilegalitate si au fost amendati sau dati in judecata. o sa plateasca amenzi si daune pe masura actiunilor facute.
dar chestia asta se intampla si la alte firme:
- https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/constructorul-autostrazii-sebes-turda-amendat-1990622.html
- https://www.g4media.ro/garda-de-mediu-a-amendat-cu-70-000-lei-antreprenorul-autostrazii-ploiesti-buzau-s-au-descoperit-cantitati-importante-de-reziduri-din-obtinerea-mortarului-sau-a-betonului-si-mixturi-asfaltice.html (aici nu se specifica ca este UMB, fiind 4 firme)
Posibil sa fie mai multe exemple, dar sa nu fie in presa. si chiar daca fac o "chestie ilegala", ei pot sa conteste in instanta si sa castige. uneori din lipsa de timp, ajungi sa faci niste "ilegale" si iti asumi in instanta treaba asta.
hai sa incetam sa vedem lucrurile alb-negru, sunt nuante de gri. da, o facut niste greseli, dar trebuie pus in balanta si ce au facut bine. niciodata lucrurile nu o sa fie facute perfect, trebuie sa fim pragmatici din punctul asta de vedere.
-
De vreo 2 luni, citesc în principal acest forum tocmai pentru că mi s-a părut că aici găsesc mai multă echidistanță, după ce ani de zile m-am informat din altă parte. De asemenea, am apreciat și tonul mai constructiv, așezat și neisteric de aici. Îmi pare rău acum că și aici se ajunge la discuții de genul. Dacă pot să îndrăznesc, credeți că discuția poate fi mutată în altă parte, vă rog?
-
@Moldorancea Subscriu