DX14+A14 - Autostrada Nordului Satu Mare - Baia Mare – Dej - Suceava
-
@JohnDoe Exclus CJ. Nu are nici bani nici nu-l imprumuta nimeni cu suma asta. Necesitatea unei centuri la zona Gura Humorului este imperioasa. Macar a scazut de la 500 mil. la 180 mil. Nu stiu daca in cele 180 mil sunt si niste drumuri de legatura ce erau prevazute in varianta de SF A14. Poate se mai taie de acolo si ramane la nivel de DN clasic. Oricum ar ajuta cativa ani. A14 e dupa 2030 presupun.
-
„Acest proiect de investiție este mult prea important pentru județul Suceava în primul rând, dar și pentru zona de nord a țării pentru a fluidiza traficul în cel de-al treilea punct de blocaj din țară care este Gura Humorului. Pentru asta voi prezenta și o scrisoare în care noi, Consiliul Județean Suceava, ne asumăm să asigurăm pe lângă cofinanțarea autorității locale și jumătate din cofinanțarea asigurată de Guvern. Proiectul se face prin POT 2021-2027 și are asigurată 60 la sută finanțare europeană, 30 la sută cofinanțare de la Guvern și 10 la sută de la autoritatea locală. Noi ne asumăm că vom asigura și jumătate din cofinanțarea Guvernului, ceea ce înseamnă că vom avea din nou o premieră, respectiv Guvernul să fie finanțat de CJ Suceava pentru un proiect guvernamental”, a explicat președintele Șoldan -
Am văzut declarația lui Bolojan, care compara sumele din Bihor, "eu am făcut cu...". Ca și cum ai putea compara un drum de câmpie cu un o variantă ocolitoare făcută din viaduct aproape continuu la munte.
-
@MihaiD toate ca toate dar parca as tinde sa cred ca Bolojan se pricepe atat sa citeasca un deviz (si aici ma refer in modul cum a fost intocmit nu doar liniile din acesta) cat si care sunt costurile de constructie etc.
Nu ma intelege gresit. Este mai mult decat necesara constructia centurii. Dar sa vedem si din punct de vedere tehnic. Este intradevar un viaduct prin albia raului Moldova lung de cativa km. Dar acum vb de HP. Restul traseului e lunca raului nu implica structuri fenomenale. Cu toate astea vb de aproximativ 18 mil/km. ???? Parca pentru HP tot mult. Din 180 mil presupun ca 30 mil din C+M reprezinta capitolele 7.1 si 7.2 din devizul general. Adica rezerva de implementare si marja de buget (25% din C+M). Acum acesti bani nu este obligatoriu a fi cheltuiti daca nu se face dovada ca au crescut preturile etc dar corect este sa-i blochezi in buget. Poate nu prevedem 25 %. Sa mearga pe 10%. Asta deja reprezinte undeva la 10-15 mil. Plus 7.2 uite ca se fac cateva zeci de milioane deblocati cu care se pot face multe.
Zic si eu. -
Și când mă gândesc că unul care a terminat liceul la 35 de ani a spart 60 mld lei (Sper ca nu gresesc suma) care se vad nicăieri. Ce blestem pe țara asta.........
-
La Gura Humorului problema e serioasa; nu exista loc de manevra, daca fac o prostie care nu se poate reconfigura apoi in DX sau A nu o sa aibe cum sa mai faca inca un DX pe langa. Cred ca e mai important sa faca ceva bine chiar decat sa il faca pentru ca nu vrea nimeni sa demoleze aia 180 de milioane si sa o ia de la capat.
Si daca tot o fac, ar trebui sa faca un nod spre Suceava care sa fie dupa giratorul de la Paltinoasa sau sa il inlocuiasca pe ala ca sa rezolve problema aproape complet pe moment. Ar fi ideal daca s-ar duce pana in A7, ca nu e departe, dar merge si fara.
Pe traseul asta de la Bistrita la Suceava viteza medie de deplasare e cam 55 km/h si cam 180 km. Waze zice ca la ora asta, fara trafic, viteza ar fi de 65 km/h, dar duminica drumul dureaza cu 30 de minute mai mult, aproape toate din cauza aglomeratiei de la Gura Humorului (calculat de la iesirea din Bistrita la intrarea in Suceava, deci traficul in cele 2 orase e exclus). Bucata de la Gura Humorului ar evita alea 30 de minute.
-
El i-a transmis premierului și scrisoarea prin care CJ Suceava se angajează să asigure fonduri pentru jumătate din cofinanțarea guvernului, dar acesta a rămas pe poziție, cerând doar reducerea devizului.Președintele Șoldan a arătat că a urmează ca devizul să fie refăcut, ceea ce va duce la prelungirea cu cel puțin o lună de zile a aprobării Hotărârii de Guvern privind centura Gura Humorului.
-
Suntem la tarabă. Nu doar care dă mai puțin, ci și cum. Vom vedea dacă și cum reducerea asta făcută la modul ăsta afectează viitoarea autostradă (inclusiv din perspectiva costurilor) și dacă da, cui prodest? Mie nu-mi place, până acum.
-
@MihaiD sa nu uitam ca nu mai diacutam de centura la nuvel de autostrada ci la nivel de Half Profile. Nu stim care sunt exact discutiile. Faptul ca Bolojan a refuzat asumarea CJ-uluj de a acoperi unele costuri imi arata ca nu neaparat de lipsa banilor vorbim. Ci de felul cum s-a calculat investitia. Poate ca acum se discuta la nivel central si de solutiile implementate. Poate sunt naiv dar imi place sa-mi imaginez ca la acea masa a fost o discutie tehnica. Ca de politica si imagine ne-am cam saturat. Cum ar fi ca la investitiile mari sa primeze calculul corect si bugetarea anticipata a investitiei.
-
@Azzl singura declarație publică pe subiect a lui Bolojan e că el a construit în Bihor / Oradea cu valoarea X și nu vede de ce alții nu se pot încadra în valoarea X (ca reper). Ăsta e un argument pe care nu-l accept.
-
Dar daca luam ca model centura Comarnic, 470 milioane lei la 6 km ... Inseamna 70-80 milioane lei / km. La 10 km inseamna 700 de milioane lei, adica 140 milioane €. Mai jos de atat nu prea vad cum ar putea sa ajunga. Doar daca se scurteaza traseul.
-
Si totusi Bolojan are 100% dreptate. Iata un traseu posibil de doar 4,8 km! Care pe 65-70% din traseu urmareste strazi existente, 20% este in camp si doar ca. 10-15% trebuie suspendata (pod peste CF in capatul vestic si pod peste pârâul Humor si peste podul deja existent acolo). Chiar mai simplu decat la Comarnic, fara sa treaca nicaieri peste raul Moldova, asa cum se intampla la Comarnic peste Prahova.
Asadar 4,8 km x 50 milioane lei / km = ca. 250 milioane lei = 50 milioane € !!!
QED!

(click pe poza pentru zoom in) -
Am venit cu cofinanțare. Suntem primul consiliu județean din România care punem o cofinanțare de 20% din C+M. Din 180 de milioane de euro, 60 % este pe programul operațional de transport – fonduri europene și 40 % cofinanțare din partea guvernului. Am convenit să pună Consiliul Județean Suceava jumătate din cofinanțarea guvernului, care ar însemna 20% din suma totală. Am avut discuții cu dumnealui [cu premierul Ilie Bolojan] și insistă foarte mult pe reducerea devizului cu 10%. I-am explicat, inclusiv ieri dimineață, că nu sunt eu inginer constructor, cum nu e nici dumnealui, iar prețul real al pieței îl dă licitația.Am drumuri la CJ pe fonduri europene, 85 de milioane de euro, unde am 118 firme înscrise. E clar că prețul final îl va da cel care câștigă licitația pentru că așa se stabilește un preț corect în România. Economia de 10% pe care și-o dorește dumnealui va fi oricum făcută de licitație”, a spus Gheorghe Șoldan.
Președintele Consiliului Județean a afirmat că nu a vrut să fie „încăpățânat” ca prim-ministrul și a refăcut devizul, cu 150 de milioane de euro, inclusiv TVA, arătând că după discuția de vineri, de la guvern, a transmis deja comisiei tehnice de la CNAIR noile date, urmând ca săptămâna viitoare proiectul să fie din nou trecut prin toate cele trei comisii.
-
@vancouver a spus în DX14+A14 - Autostrada Nordului Satu Mare - Baia Mare – Dej - Suceava:
Si totusi Bolojan are 100% dreptate. Iata un traseu posibil de doar 4,8 km!
Aia se poate face ca centura, ieftin, usor si repede, dar nu cred ca se preteaza pentru A sau DX. Nu cred ca primaria Gura Humorului o sa autorizeze un traseu de asemenea rang in zona aia, e doar o parere, dar daca s-ar fi vrut nu mai vorbeam de kilometri de viaducte in albia raului. Nici cu limita de viteza redusa la 100 km/h si panouri fonoabsorbante duble ca inaltime.
O parte din traseu nu e nici pe Google Maps/Street view, desi e drum public. Oare de ce? Poate de-aia nu trece DX pe acolo.
Dar Ascoro ar putea da un comunicat cu propunerea. Poate chiar convins si API sa se alature, ca ideea e excelenta.
-
Ideea este sa nu se faca autostrada / DX deocamdata. Exact modelul Comarnic. Deocamdata o centura la nivel de DN.
Daca primaria nu da aviz, atunci sa zaca in ambuteiaje. E o prostie monumentala sa nu dea aviz, ca ar descongestiona centrul localitatii. Da, se trece pe langa un numar foarte limitat de case, gen la centura Fagaras sau centura Alesd sau centura Comarnic. Asa si?
Dupa ce se va face si A / DX o sa ramana localitatea cu un drum de calitate la marginea orasului, bun pentru dezvoltari industriale sau logistice.
-
@vancouver a spus în DX14+A14 - Autostrada Nordului Satu Mare - Baia Mare – Dej - Suceava:
centura Alesd
La Alesd trece prin partea de sud a orasului, prin mijlocul unui cartier!
-
Asa si? Scopul principal este sa apara chiar si prin oras o a doua artera care sa o dubleze pe prima si sa permita un debuseu al congestiei de trafic. Cand o localitate are fix o singura artera prin care se poate trece dintr-un capat in altul atunci e jale. Si sufera mai ales localnicii. Bran, Busteni, Predeal si multe altele. De ex. la Bran vara sunt momente cand dureaza 1 ora traversarea. Mi-au spus localnicii, ca eu ca turist vin mai spre seara inapoi la cazare si chiar daca stau nu e asa grav. Pentru ei e nasol, nu pot face aprovizionarea, in loc sa stea la magazin sau sa faca ceva la pensiunea lor sau ceva productiv, stau cu orele in ambuteiaj.
De ce trebuie acum sa facem direct MAXIM? De ce in prima faza nu poate fi facuta o a doua artera, tot prin localitate, ca macar sa nu se mai stea o ora. Sa se stea doar cateva minute poate la 1-2 semafoare.
Da, nu se rezolva scoaterea traficului greu din localitate in aceasta faza. Dar dezavantajul asta minor paleste pe langa avantaje:
- dispare sau se reduc dramatic ambuteiajele
- se reduce mult traficul si poluarea in centru
- se reduce poluarea in general, pentru ca masinile care stau pe loc sau fac stop-and-go polueaza in plus fata de cele care se misca uniform cu 40-50-60 km/h
- se poate face mult mai repede decat A/DX
- costuri de cateva ori mai mici
Si ok, la Alesd trece printr-un cartier, dar la Gura Humorului este ca la Comarnic, ce am propus eu trece printr-o margine, casele nu sunt direct langa drum, cu cateva exceptii.