A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
@mike_us Toate parcarile sunt inchise, nu se poate folosi niciuna. Cladirile arata bine pe dinafara, dar nu se poate spune cat va mai dura pana cand vor fi functionale si cand se vor deschide parcarile. Din mers nu se poate ghici nimic, doar ca parcarea a 2-a e mai in urma cu lucrarile.

-
@twinsen
Exproprierile și autorizațiile sunt o problemă de mulți ani — e ceva mai bine acum, dar tot nu e perfect.
Uite cât a durat la Garoafa, de exemplu. Să nu uităm că A7 până la Pașcani are 320 de kilometri și reprezintă un proiect de miliarde de euro.
Și noi vrem să meargă totul perfect, fără nicio sincopă? Scuză-mă, dar sunt niște așteptări nerealiste.Hai să ne bucurăm că până la Adjud suntem deja pe ultima sută de metri.
Și să sperăm că anul viitor vom avea un buget suficient pentru A7.
Eu, sincer, nu știu o altă bucată de autostradă în România care să fi mers mai repede decât A7.@Adrianb1 Mulțumesc MULT pentru poze!. Era o curiozitate personală.
Nu înțeleg de ce nu ar lăsa măcar pe termen scurt să parchezi înăuntru.
Poate cineva face drumul Suceava – București și e foarte obosit, vrea doar să se odihnească 30 de minute.
Nu pare să fie într-un stadiu în care să nu permită folosirea ei măcar pentru o oprire scurtă. -
@mike_us Ai dreptate. Mai ales ca tiristii opresc pe bretelele de intrare-ieșire ca sa ia facă timpul de odihnă și e destul de periculos sa treci pe lângă o coloană de camioane parcate. Din fericire zonele astea sunt iluminate bine. O să vedem ce va fi pe timp de ceață, zona Siretului fiind foarte cețoasă.
-
@twinsen Eu presupun ca au asteptat cat au putut sa se mute stalpii. Iar cand au vazut ca dureaza foartte mult si pun in pericol deschiderea Focsani-Adjud, au facut o romaneasca si au oprit curentul si au forat pilotii intr-o noapte, ca sa poata avansa. Oricum, deschiderea nu se va putea face pana nu muta toti stalpii. Dar macar asa avem certitudinea ca UMB va putea termina toate lucrarile iar deschiderea se va face cand termina Transelectrica
-
Nu s-a facut nici o româneasca la stalpi. Daca va uitati in imaginile de ieri deja o parte din cabluri sunt date jos de pe stalpi si o echipa e sus pe stalp. Deci au oprit curentul ca sa dea jos cablurile.
Moment in care evident, cu curentul oprit, au putut sa foreze.
Cablurile aflate fix deasupra pasajului inca nu erau demontate si au putut lucra cu forezele sub acele cabluri cand nu a mai fost curent. Problema este ca nu aveau voie sa lucreze cu utilaja care se pot inalta (chiar si din greseala) pana la cabluri, cata vreme erau sub tensiune.
Iar cei de la Electrica, care demonteaza cablurile nu s-au apucat cu cele care sunt fix deasupra pasajului, tocmai ca acolo s-a apucat UMB sa foreze. Dupa ce au terminat forezele vor veni sa le demonteze si pe alea (probabil deja s-a intamplat asta).
Daca de exemplu au forat pilotii luni dimineata, marti dimineata au intrat la spart de capete. Ca betonul se intareste in 2-5 ore, asa ca fara probleme pot trece la spart capete a doua zi. Totusi a doua zi betonul intarit este inca suficient de moale, ca poti sa-l distrugi chiar si cu un baros. Cu un picamer hidraulic probabil au dat gata in 10 minute cate un cap de pilot.
-
@vm75
Cum au întrerupt curentul: au făcut un nod pe cabluri, tăiat firele? Că accesul în interiorul stației trafo este ultra reglementat îar sa cobori un breaker din ala pe o linie de 220 kV nu-i chiar așa simplu că nu-i întrerupător la tine pe scara iar că sa intri cu foreza aia la mai puțin de 2 metri de o fază pe o LEA de 220kv este de negândit. Operatorul ăla nu-i nebun, știu foarte bine ce fac și nu-și riscă pielea pt un picior de pod. -
@Iulian cine vrei sa raspunda exact? Din ce se pare nu e nimeni de la Transelectrica/Electromontaj pe aici pe forum. Evident ca n-au umblat niste dorei electricieni pe-acolo. Si mie mi s-ar parea interesante detaliile tehnice dar sa tot speculam mi se pare cam inutil. Alte necunoscute pot adauga si eu la ecuatie: era in lucru (habar n-am in ce stadiu) o noua linie de 400 kV Gutinaș-Smârdan care trece tot prin zona. Vezi harta https://www.transelectrica.ro/widget/web/tel/sen-harta/-/harta_WAR_SENOperareHartaportlet
-
*Un tronson din autostrada A7 va fi gata la final de lună, conform informațiilor HotNews, iar odată cu deschiderea traficului șoferii vor putea circula neîntrerupt pe 145 de kilometri din autostrada „Moldovei”, până la Focșani. Mai departe spre nord, însă, situația e mai delicată. Din șase loturi cu termen la final de an, doar un tronson și jumătate au șanse, într-un scenariu optimist, să fie deschise traficului.
Tronsonul 3 din A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului la finalul lunii noiembrie, așa cum prevede termenul oficial, au confirmat pentru HotNews reprezentanții Companiei de Drumuri.
"Intenționăm să deschidem traficul între 27 și 30 noiembrie, ține și de vreme. Noi așa estimăm, că se va putea circula pe Lotul 3, și implicit pe autostradă de la București și până la Focșani, de la final de noiembrie”, a declarat pentru HotNews Alin Șerbănescu, reprezentantul CNAIR.*
„Mai departe pe A7, sperăm să deschidem de la Focșani la Adjud până de Crăciun. Va depinde mult de vreme, dar cred că vom reuși”, a mai spus reprezentantul Companiei de Drumuri.**
-
Deodata dl. Serba' a prins glas si stie sa dea si prognoze. Pe lotul 2 prin septembrie nu vroia sa mai dea nici un fel de estimari!
-
Ieri am fost până la P. Neamț. De la Focșani ( Garoafa) până la Bacău sud era o mobilizare exemplară pe tot aliniamentul autostrăzii inclusiv giratorii cu DN2....se lucra la greu. Fără foto! Bagă tare UMB-istii! Mâine ma duc iar.....încerc sa fac foto!
-
Asta înseamnă că s-au găsit bani și probabil la începutul anului viitor o să vedem și plăți.
Când sunt bani, UMB chiar „are capacitate” — oamenii ăștia sunt profesioniști, îi urmăresc de câțiva ani.
Păcat doar de lunile pierdute în vară, eram în situația de acum încă din septembrie.Până la Adjud, lucrurile sunt deja destul de clare: toate structurile sunt betonate (mai puțin cea blocată și câteva minore).
Nu cred că UMB se va împiedica în asfaltări, parapete și alte detalii.
Sunt curios cum o să arate Adjud–Răcăciuni și Răcăciuni–Bacău la final de an, ca să știm exact de unde pornim în 2026. -
@manu
De-abia au început la linia aia, in februarie anul asta și se chinuie din 2021 sa ia toate autorizațiile, exproprieri, fonduri etc. Plus ca la aia de 400kv stâlpii arata altfel. -
@mike_us
Chestia cu capacitate e o prostie rostogolită , aparent fără scop.
Să înțelegem două aspecte. Când activezi pe N șantiere nu msi poți evalua "singular" capacitatea financiară. Ptr că asta îți determină "capacitatea logistică" ..și în final ceea ce vezi pe șantiere. Mișcarea. Când tu ești pe o curbă ascendentă(prinzi contracte) , capacitatea financiară e ascendentă. Cea logistică , și cea tehnică , o urmează. Dar nu concomitent. Ci decalat. "Mobilizările" nu sunt pe "număr fix" cum cred programatorii. Sunt și astea pe o curbă ascendentă , sau descendentă. Adică , niciodată , o firmă nu va ține un număr fix în organigramă. Nici oameni. Nici utilaje. Ptr că simpla întreținere(statul pe loc) a acestora costă(salarii ptr oameni și dări la stat)(impozite , asigurări , întreținere ptr utilaje , stocare).
Când suntem pe panta ascendentă de finanțare(ptr antreprenor) e de așteptat să vezi lucrări cursiv(cum am spus în trecut , de la alimentare șantiere , etc)(dacă antreprenorul e de bună credință). Ptr că finanțarea internă(a antreprenorului . Lichiditățile) e pe pantă ascendentă. Ce determină restul.
Pe măsură ce se închid șantiere , dacă nu se deschid altele noi , finanțarea intră pe o curbă descendentă. Și apar sincopele.Ca să înțelegeți idioțeniile unora de a spune că e ok să fie excluși de la licitații..de a vinde marota cu "s-au întins" ..șamd. În plus , nu poți cere mobilizare mai mare de la un antreprenor , când se închid șantiere(se termină , nu vă se închid fără motiv) , și nu intră pe altele noi. Doar ptr a deschide o lucrare cu margine de o lună ..ca să nu se supere unii.
Din păcate această prostie cu "s-au întins" a fost rostogolită atât de mult , încât a prins. Deja oameni ..cu ceva cunoștințe ..nu mai fac caz unor principii de bază , și doar disecă "știrile" ce vin "din șantiere" . Și "din surse".
Adică ...urmărim coada șoricelului. -
@manu Sunt 3 operatiuni acolo care sunt de efectuat, au mers greu si exproprierile:
- Estimativ in 10-12 zile maxim relocare linie Transelectrica (s-au turnat fundatii pt deviere traseu, urmeaza mutarea stalpilor)
- relocare linii distribuție DEER Fosta Electrica Muntenia Nord(110 și 20 kV) - nu se stie aici cat ar dura
- realizare schema provizorie alimentare statia 110 kV Vidra (tot de la Deer)
-
Plati pe Focsani - Bacau anul asta pe luna (prima este ianuarie, ultima octombrie): 61 + 60 + 0 + 48 + 90 + 211 + 293 + 340 + 850 + 514 = 2467 milioane RON (adica jumatate de miliard de euro anul asta deja).
Asa ca nu inteleg de unde ideea ca nu se dau bani pe A7! Clar sumele de bani reflecta o accelerare puternica din aprilie pana acum. Cat a facturat UMB i s-a platit. Suma ingrosata 850 este virata pe septembrie, 514 pe oct. Cea mai mare suma atat pe sept cat si pe oct incasate pe toate santierele de autostrazi din Romania!
Important: bugetul initial a fost de 900 milioane RON pe Fo-Bz si intre timp a fost suplimentat la 2.650 milioane (2,6 miliarde RON), si probabil se va mai suplimenta inca o data. Asa ca alt mit spulberat, ca nu au fost bani in buget. Asa, si ce daca, s-au suplimentat!
Hai sa vedem si pe alte santiere A7:
- Buzau - Focsani: 403 + 379 + 239 + 206 + 25 + 164 + 105 + 22 + 40 + 0
- Bacau - Pascani: 63 + 121 + 1 + 32 + 29 + 194 + 57 + 4 + 89 + 0
Iarasi se vede clar cum ritmul de lucru scade puternic la Bz-Fcs, pentru ca sunt gata lucrarile, dupa ce in ian si febr au luat bani multi pentru avansul zdravan de la finalul anului trecut. Iar pe Bc-Pascani se vede clar lipsa de mobilizare si avansul modic.
sursa: postarile lui @HaiHai pe pum
-
@vancouver a spus în A7 Ploiești - Bacău - Suceava:
Asa ca nu inteleg de unde ideea ca nu se dau bani pe A7! [...] Important: bugetul initial a fost de 900 milioane RON pe Fo-Bz si intre timp a fost suplimentat la 2.650 milioane (2,6 miliarde RON), si probabil se va mai suplimenta inca o data. Asa ca alt mit spulberat, ca nu au fost bani in buget. Asa, si ce daca, s-au suplimentat!
Chiar nu au fost bani. In vara era foarte aproape sa nu se suplimenteze, cel putin nu cu suma aia, nu e un mit ci o realitate. Sursa e de incredere.
-
@vancouver Din punctul meu de vedere Hai Hai merita felicitat pentru concluzie :
“ Ma intreb insa de ce ar fi crescut UMB mai mult daca bani mai multi nu erau?”
Daca angaja inca 5000 oameni parerea mea este ca eram intr-o situatie mult mai proasta. -
@Azzl Nu au de unde sa angajeze 5000 de oameni, nu exista suficienti oameni calificati pe care sa ii angajeze. Poate nici 1000. E munca calificata, la elevatii si utilajele de terasament, chiar si la soferii de camion nu sunt disponibilitati, tocmai au redus varsta pentru categoria C ca sa faca cat mai accesibil sa mai faca rost de ceva soferi. Nici nu sunt prea multi oameni care sa vrea viata de santier in zilele noastre, cand eram pusti si locuiam in santier mi se parea normal, acum nimeni din generatiile noi nu vrea asta, mai ales orasenii.
PS. E greu sa gasesti un macaragiu, desi salariile sunt mari. Chiar daca ai fierar betonisti, fara macara stau si se uita la luna. Iar macaralele nu doar ca au preturi astronomice, dar daca comanzi una azi cu banii jos se livreaza peste 18-24 de luni.
-
Se și plătește, dar nici nu au fost și nu sunt bani. Toată lumea are dreptate. Asa arată negocierea, mai mult sau mai puțin ortodoxă. Bolojan ar fi cel mai fericit să nu achite facturi (să nu fie nevoit să achite). Ce vedem e compromisul. Cât ține e altă discuție. Umb lucrează, e mobilizat, a ras tot ce se poate ca luat personal din zonă, doar cui nu-i convine regimul nu s-a dus. Eu nu m-aș duce, de exemplu. Abia aștept o filmare la nord de Adjud.
-
Poate UMB pregateste teren pentru o preluare ostila a Danlin
si nu-l lasa sa respire si el.