A7 Ploiești - Bacău - Suceava
-
Intrebarea e cum au forat ? Stilpii vechi nu sunt inca sub tensiune ? Cum au bagat foreza ?
Daca s-a putut acum de ce nu au facut-o mai demult ? -
@twinsen În poze se vede nacela ridicata cu muncitorii sus la stâlp. Înseamnă ca e scos de sub tensiune. Poate a fost scos deja temporar cat au forat. Sau poate sunt forați doar o parte din piloți care erau mai în afara liniei. Nu ne dăm seama clar din poze.
-
@Adrianb1
Mulțumesc de update! Mă așteptam ca parcările să fie aproape gata, dar nu am găsit nicio sursă sau fotografie care să confirme.
Am înțeles că clădirile nu sunt încă finalizate, dar se poate folosi măcar una dintre parcări?Un drum din nordul Moldovei până la București este într-adevăr lung, însă vestea bună e că „gaura” de la Nurol se închide în câteva săptămâni și, în doar câteva luni, vom putea merge de la Răcăciuni sau Adjud — sau, de ce nu, chiar de la Bacău — până la București exclusiv pe autostradă.
65 + 63 + 82 + 50 = 260 km doar pe autostradă, parcurși în aproximativ două ore și jumătate — o schimbare totală.
Și e un eveniment care e deja foarte aproape. Iar legătura până la Bacău nu e nici ea departe — urmează imediat după.Despre A0, se vede foarte clar ce impact a avut partea de sud. Trebuie ca anul viitor să unim sudul cu nordul, mai ales că nu e un proiect atât de greu.
-
@twinsen
Nu avem un raspuns oficial. Nu prea ne putem da seama nici din poze care a fost metoda exacta, insa ne putem da cu parerea. Eu cred ca au demontat firele de inalta tensiune, si au intrat cu forezele. De asta au si fost, probabil, pregatite 3 foreze. Cumva sa termine intr-o noapte ce inseamna forarea. -
@twinsen
Exact la asta ma gandeam si eu. Ma indoiesc ca au dat firele jos sa incapa forezele. Ar fi vazut cineva.
Deci intrebarea ramane: DE CE nu au forat pana acum daca se putea intrerupe curentul? Foarte ciudat. -
@anddy__ Pentru ca trebuiau sa ruteze alimentarea prin alte părți ca să nu stingă becul la vreo parte de țară. Asta doar dispecerul general decide când și pe unde.
E clar ca acolo au fost probleme cu exproprierile, după ce a ieșit HG (parca prin septembrie sau octombrie ieșise în presa ca se da HG pt exproprieri suplimentare) și s-a intabulat proprietatea statului s-a putut da AC. -
@anddy__ Nu e nimic ciudat! Nu mai judecati lucrurile doar dintr-un punct de vedere! Am mai spus, si repet: cind e vorba de linii electrice Transelectrica decide.
-
@Victoras Transelectrica tot de oameni e condusa...
Daca s-a forat prin oprirea curentului peste noapte sigur se putea face si inainte...
Dar hai sa zicem ca expropierile si autorizatiile au iesit tarziu
-
@mike_us Toate parcarile sunt inchise, nu se poate folosi niciuna. Cladirile arata bine pe dinafara, dar nu se poate spune cat va mai dura pana cand vor fi functionale si cand se vor deschide parcarile. Din mers nu se poate ghici nimic, doar ca parcarea a 2-a e mai in urma cu lucrarile.

-
@twinsen
Exproprierile și autorizațiile sunt o problemă de mulți ani — e ceva mai bine acum, dar tot nu e perfect.
Uite cât a durat la Garoafa, de exemplu. Să nu uităm că A7 până la Pașcani are 320 de kilometri și reprezintă un proiect de miliarde de euro.
Și noi vrem să meargă totul perfect, fără nicio sincopă? Scuză-mă, dar sunt niște așteptări nerealiste.Hai să ne bucurăm că până la Adjud suntem deja pe ultima sută de metri.
Și să sperăm că anul viitor vom avea un buget suficient pentru A7.
Eu, sincer, nu știu o altă bucată de autostradă în România care să fi mers mai repede decât A7.@Adrianb1 Mulțumesc MULT pentru poze!. Era o curiozitate personală.
Nu înțeleg de ce nu ar lăsa măcar pe termen scurt să parchezi înăuntru.
Poate cineva face drumul Suceava – București și e foarte obosit, vrea doar să se odihnească 30 de minute.
Nu pare să fie într-un stadiu în care să nu permită folosirea ei măcar pentru o oprire scurtă. -
@mike_us Ai dreptate. Mai ales ca tiristii opresc pe bretelele de intrare-ieșire ca sa ia facă timpul de odihnă și e destul de periculos sa treci pe lângă o coloană de camioane parcate. Din fericire zonele astea sunt iluminate bine. O să vedem ce va fi pe timp de ceață, zona Siretului fiind foarte cețoasă.
-
@twinsen Eu presupun ca au asteptat cat au putut sa se mute stalpii. Iar cand au vazut ca dureaza foartte mult si pun in pericol deschiderea Focsani-Adjud, au facut o romaneasca si au oprit curentul si au forat pilotii intr-o noapte, ca sa poata avansa. Oricum, deschiderea nu se va putea face pana nu muta toti stalpii. Dar macar asa avem certitudinea ca UMB va putea termina toate lucrarile iar deschiderea se va face cand termina Transelectrica
-
Nu s-a facut nici o româneasca la stalpi. Daca va uitati in imaginile de ieri deja o parte din cabluri sunt date jos de pe stalpi si o echipa e sus pe stalp. Deci au oprit curentul ca sa dea jos cablurile.
Moment in care evident, cu curentul oprit, au putut sa foreze.
Cablurile aflate fix deasupra pasajului inca nu erau demontate si au putut lucra cu forezele sub acele cabluri cand nu a mai fost curent. Problema este ca nu aveau voie sa lucreze cu utilaja care se pot inalta (chiar si din greseala) pana la cabluri, cata vreme erau sub tensiune.
Iar cei de la Electrica, care demonteaza cablurile nu s-au apucat cu cele care sunt fix deasupra pasajului, tocmai ca acolo s-a apucat UMB sa foreze. Dupa ce au terminat forezele vor veni sa le demonteze si pe alea (probabil deja s-a intamplat asta).
Daca de exemplu au forat pilotii luni dimineata, marti dimineata au intrat la spart de capete. Ca betonul se intareste in 2-5 ore, asa ca fara probleme pot trece la spart capete a doua zi. Totusi a doua zi betonul intarit este inca suficient de moale, ca poti sa-l distrugi chiar si cu un baros. Cu un picamer hidraulic probabil au dat gata in 10 minute cate un cap de pilot.
-
@vm75
Cum au întrerupt curentul: au făcut un nod pe cabluri, tăiat firele? Că accesul în interiorul stației trafo este ultra reglementat îar sa cobori un breaker din ala pe o linie de 220 kV nu-i chiar așa simplu că nu-i întrerupător la tine pe scara iar că sa intri cu foreza aia la mai puțin de 2 metri de o fază pe o LEA de 220kv este de negândit. Operatorul ăla nu-i nebun, știu foarte bine ce fac și nu-și riscă pielea pt un picior de pod. -
@Iulian cine vrei sa raspunda exact? Din ce se pare nu e nimeni de la Transelectrica/Electromontaj pe aici pe forum. Evident ca n-au umblat niste dorei electricieni pe-acolo. Si mie mi s-ar parea interesante detaliile tehnice dar sa tot speculam mi se pare cam inutil. Alte necunoscute pot adauga si eu la ecuatie: era in lucru (habar n-am in ce stadiu) o noua linie de 400 kV Gutinaș-Smârdan care trece tot prin zona. Vezi harta https://www.transelectrica.ro/widget/web/tel/sen-harta/-/harta_WAR_SENOperareHartaportlet
-
*Un tronson din autostrada A7 va fi gata la final de lună, conform informațiilor HotNews, iar odată cu deschiderea traficului șoferii vor putea circula neîntrerupt pe 145 de kilometri din autostrada „Moldovei”, până la Focșani. Mai departe spre nord, însă, situația e mai delicată. Din șase loturi cu termen la final de an, doar un tronson și jumătate au șanse, într-un scenariu optimist, să fie deschise traficului.
Tronsonul 3 din A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului la finalul lunii noiembrie, așa cum prevede termenul oficial, au confirmat pentru HotNews reprezentanții Companiei de Drumuri.
"Intenționăm să deschidem traficul între 27 și 30 noiembrie, ține și de vreme. Noi așa estimăm, că se va putea circula pe Lotul 3, și implicit pe autostradă de la București și până la Focșani, de la final de noiembrie”, a declarat pentru HotNews Alin Șerbănescu, reprezentantul CNAIR.*
„Mai departe pe A7, sperăm să deschidem de la Focșani la Adjud până de Crăciun. Va depinde mult de vreme, dar cred că vom reuși”, a mai spus reprezentantul Companiei de Drumuri.**
-
Deodata dl. Serba' a prins glas si stie sa dea si prognoze. Pe lotul 2 prin septembrie nu vroia sa mai dea nici un fel de estimari!
-
Ieri am fost până la P. Neamț. De la Focșani ( Garoafa) până la Bacău sud era o mobilizare exemplară pe tot aliniamentul autostrăzii inclusiv giratorii cu DN2....se lucra la greu. Fără foto! Bagă tare UMB-istii! Mâine ma duc iar.....încerc sa fac foto!
-
Asta înseamnă că s-au găsit bani și probabil la începutul anului viitor o să vedem și plăți.
Când sunt bani, UMB chiar „are capacitate” — oamenii ăștia sunt profesioniști, îi urmăresc de câțiva ani.
Păcat doar de lunile pierdute în vară, eram în situația de acum încă din septembrie.Până la Adjud, lucrurile sunt deja destul de clare: toate structurile sunt betonate (mai puțin cea blocată și câteva minore).
Nu cred că UMB se va împiedica în asfaltări, parapete și alte detalii.
Sunt curios cum o să arate Adjud–Răcăciuni și Răcăciuni–Bacău la final de an, ca să știm exact de unde pornim în 2026.